Acasă Local A sărit de la etajul patru al Spitalului din Slatina

A sărit de la etajul patru al Spitalului din Slatina

Un pacient al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina a murit, în urmă cu câteva zile, după ce a sărit în gol de la etajul IV al unităţii medicale. Nenorocirea s-a produs în jurul orei 19.15. Constantin Nicu, de 41 de ani, din comuna Teslui, le-a spus celorlaţi pacienţi cu care era în salon că merge la baie. A ieşit însă pe scara de serviciu, iar între etajele trei şi patru a scos din balamale unul dintre geamuri şi a sărit. Ceilalţi bolnavi spun că, la scurt timp după ce colegul lor de salon a ieşit afară, au auzit o bubuitură puternică. Au fugit spre geam, iar când au privit în jos, Constantin zăcea într-o baltă de sânge. Asistentele şi medicul de gardă de la Urgenţe, Cornel Fulga, au fugit repede afară pentru a-i acorda primul ajutor victimei.

Potrivit doctorului Fulga, imediat ce au ajuns lângă bărbat, ei au constatat că acesta nu mai reacţiona. L-au dus în serviciul Urgenţe şi au început manevrele de resuscitare, însă totul a fost în zadar. „Nu s-a mai putut face nimic. Victima prezenta un traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fracturi multiple la nivelul hemicraniului drept şi hemoragie internă. De asemenea, la manevra de intubare s-a aspirat o cantitate apreciabilă de sânge cu cheaguri“, a declarat doctorul Fulga.

Imediat după incident, la spital au sosit poliţiştii şi o echipă de criminalişti, pentru cercetări. Potrivit managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Florin Dumitrescu, bărbatul, care ar fi fost alcoolic, era grav bolnav. El se internase la spital săptămâna trecută, în urma unei hemoragii pe nas.

Exit mobile version