11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSpitalele nu se grăbesc să închidă crematoriile

Spitalele nu se grăbesc să închidă crematoriile

Deşi au obligaţia ca, până la sfârşitul anului, să închidă crematoriile, unităţile medicale din Olt nu se grăbesc să intre în legalitate. Încă din luna ianuarie, reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) au trimis spitalelor adrese în care se specifică obligaţia respectării tuturor procedurilor legale pentru obţinerea avizului de mediu la încetarea activităţii de eliminare a deşeurilor specifice şi găsirea unor soluţii alternative de eliminare şi transport până la termenul stabilit de lege. Până la această dată însă, nici una din cele şapte unităţi medicale nu a solicitat avizul de mediu. De la depunerea documentelor necesare obţinerii avizului şi până la eliberarea lui efectivă durează ceva timp astfel că, în condiţiile în care până acum nu s-a mişcat nimic, e greu de crezut că până la sfârşitul anului toate spitalele care au crematorii le vor închide şi vor îndeplini condiţiile impuse pentru avizul de la APM.

Trebuie închise până în decembrie 2008 crematoriile aparţinând Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Spitalului Orăşenesc Corabia, Spitalului Orăşenesc Balş, Spitalului Municipal Caracal, Autorităţii de Sănătate Publică Olt, Centrului de Sănătate Drăgăneşti-Olt şi Spitalului de Psihiatrie Schitu-Greci. „La încetarea activităţii de eliminare a deşeurilor, respectiv depozitare şi incinerare, titularul trebuie să solicite de la APM emiterea avizului de mediu în scopul stabilirii obligaţiilor privind refacerea calităţii mediului în zona de impact a activităţilor desfăşurate pe amplasament. După expirarea ultimului termen al măsurilor prevăzute în programul pentru conformare, APM efectuează un control de specialitate, finalizat printr-un proces-verbal, care să certifice stadiul realizării tuturor condiţiilor impuse prin avizul de mediu“, a spus Marius Poapa, directorul executiv al APM.

Până acum, nici una dintre unităţile medicale amintite nu a solicitat avizul de mediu, însă reprezentanţii APM spun că, deocamdată, termenul-limită de depunere a documentelor nu a trecut, astfel că Agenţia nu poate interveni cu nimic în această activitate.

Simona VÂRBAN

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS