8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLumina, de pe străzi în cimitire

Lumina, de pe străzi în cimitire

Mai multe străzi şi alei pe care Primăria Craiova intenţiona să introducă iluminatul public vor rămâne în întuneric până la noi ordine, majoritatea banilor alocaţi acestor investiţii fiind redirecţionaţi spre trei dintre cimitirele Băniei.

Planurile municipalităţii din Craiova în domeniul iluminatului stradal, aprobate în 2006 pentru 2007 şi 2008, s-au schimbat. După doi ani de când primăria a stabilit care străzi vor fi echipate cu reţea de iluminat public, funcţionarii au descoperit că, în cazul multor artere, este imposibil să elibereze autorizaţii de construire pentru amplasarea stâlpilor şi a instalaţiilor. Ca atare, administraţia intenţionează să renunţe la realizarea sau extinderea sistemului de iluminat public pe 20 dintre arterele nominalizate în urmă cu doi ani şi chiar în câteva zone de cartier, pentru care trebuia să plătească 295.000 de euro. În schimb, cea mai mare parte din suma alocată iniţial acestor lucrări va fi investită în infrastructura necesară iluminatului public în cimitirele Dorobănţie, Sineasca şi Ungureni. 182.000 de euro intră în cimitire, dintre care aproape 100.000 de euro numai în Sineasca. 16.000 de euro sunt rezervaţi lucrărilor din cartierul ANL Romaneşti, 19.750 de euro – pentru acoperirea distrugerilor de echipamente, iar restul de aprope 80.000 de euro vor fi cheltuiţi pentru străzile Piatra Neamţ, Ardeal, Giurgiu, Mălinului, Rozelor şi Vidra, precum şi pentru aleile Beethoven, N. Iorga şi Caracal. În total, investiţia pentru 2007 şi 2008 în iluminatul stradal este de 1,5 milioane de euro, bani pe care Luxten Lighting Company, partenerul primăriei, îi va încasa pentru realizarea a 127 de tronsoane de reţea, în total 15,6 km.

 

Străzile fără iluminat

 

Sunt excluse din schema iluminatului aleile Atena 1 şi Atena 2, aleile 2, 3 şi 4 Muntenia, Aleea 1 Brăila, Prelungirea Razelm, Aleea 10 Doiceşti, strada Rândunelelor, strada Focşani, strada Galaţi, aleile 1 şi 3 Sulina, aleile 2 şi 3 Şimnic, zona Vămii de pe strada Caracal, zonele REMAT (Izvorul Rece) şi Rovine II, Aleea 1 Râului, extinderea în Drumul Apelor, părculeţul de la Casa Ştiinţei, extinderea în parcul Teatrului Naţional „Marin Sorescu“. Potrivit directorului adjunct al Direcţiei servicii publice a Primăriei Craiova, Nicu Tuţu, în majoritatea acestor cazuri, terenurile pe care urma să se instaleze reţelele şi echipamentele sunt proprietate privată.

„La data includerii acestor puncte pe listă, primăria intenţiona să treacă în domeniul public terenurile, lucru care, nu ştiu din ce motive, nu s-a întâmplat. S-a decis acum ca banii să nu rămână necheltuiţi şi, fiindcă toţi craiovenii au solicitat iluminat public, să fie înlocuite poziţiile la care s-au înregistrat probleme“, a declarat Nicu Tuţu.

Funcţionarii publici au mai descoperit că patru dintre aleile propuse iniţial pentru iluminat sunt prea înguste, iar în cazul parcului de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ se constuieşte o reţea specială în cadrul proiectului de modernizare aflat în derulare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU