8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalJaf la rambursarea taxei auto

Jaf la rambursarea taxei auto

Statul român a încasat rapid banii din taxa auto, însă ţine cu ghearele de ei când vine vorba de rambursare. Chiar dacă a promis că va da înapoi diferenţa de bani, în fapt, guvernul cu o mână dă şi cu alta ia.

Un oltean care a cumpărat anul trecut o maşină din Italia şi a înmatriculat-o în ţară nu poate recupera diferenţa de bani care i se cuvinte dacă nu… plăteşte alţi bani. Înmatricularea după noua formulă a maşinilor Euro 3 şi Euro 4 care nu au trecut în acte nivelul emisiilor poluante se poate face în urma unui test la Registrul Auto Român, care costă 600-700 de euro. Practic, după ce omul a plătit anul trecut o mică avere pentru înmatriculare, acum ar trebui să plătească bani mulţi pentru a recupera puţinul care îi revine din diferenţa dintre cele două valori ale taxei auto.

 

Caz concret

 

Ilie Micu, din Craiova, şi-a cumpărat anul trecut din Italia un Peugeot 207 cu motor Euro 3. A vrut să îl înmatriculeze în România şi a plătit atunci aproximativ 1.000 de euro pentru acest lucru.

După noua formulă de calcul, aprobată de Comisia Europeană, valoarea taxei de primă înmatriculare pentru automobilele Euro 3 a scăzut comparativ cu vechea formulă. Noua taxă auto ia în calcul emisia de noxe a maşinii, care, în unele cazuri, este înscrisă în documentele automobilului. Nu este şi cazul craioveanului, motiv pentru care, dacă vrea să recupereze diferenţa între ce a plătit pentru înmatriculare şi taxa după noua formulă, ar trebui să meargă la Registrul Auto Român (RAR) pentru a măsura câte grame de dioxid de carbon poluant scoate maşina la fiecare kilometru parcurs. Numai că testul acesta costă în jur de 2.000 de lei, echivalentul a 600-700 de euro, conform Lorenei Stroe, din cadrul RAR Bucureşti. Socoteala făcută de Ilie Micu îl dezavantajează.

„Eu pierd bani. Am dat aproape 1.000 de euro pe înmatriculare anul trecut. Probabil aş recupera 200-300 acum, după ce a scăzut taxa. Pentru astea două trei-sute, eu trebuie să le dau lor, în lei vechi, 20-25 de milioane pentru testul acela de emisie de noxe. Asta nu e rambursare, e jaf!“, a spus craioveanul.

 

Alternativă fericită

 

Mai aveţi o şansă în cazul în care nu sunteţi printre cazurile fericite, când gradul de poluare al automobilului este înscris în acte.

„Registrul Auto Român scoate un ghid, actualizat anual, cu gradul de poluare al mai multor automobile, după motorizări. Nu este nevoie de testul prin care se calculează emisia de noxe dacă automobilul se regăseşte în ghidul respectiv, poate fi luată în considerare valoarea respectivă, ghidul fiind scos de RAR“, a declarat Lorena Stroe.

Indicat este, conform aceleiaşi surse, ca, în momentul în care cumpăraţi un automobil din străinătate, de la un autohouse, să solicitaţi înscrierea gradului de plouare în acte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII