Acasă Local Iar se scumpeşte creditul!

Iar se scumpeşte creditul!

Dacă pierd şi din dobânzi, şi din riscul valutar, debitorilor le piere cheful de credite. Totuşi, în martie, doljenii s-au împrumutat cu 72 de milioane de lei mai mult decât în februarie. În acelaşi timp, mulţi şi le-au achitat în avans, de teama costurilor suplimentare.

Craiovenilor le-a pierit tot cheful şi pentru plasme luate pe credit, şi pentru maşini, dar şi pentru alte bunuri cumpărate cu împrumuturi bancare, din cauza majorărilor succesive de dobândă. Pentru a cincea oară în ultimele câteva luni, Banca Naţională a României (BNR) pune la încercare nervii debitorilor la bănci prin majorarea dobânzii de politică monetară de la 9,5 la 9,75% pe an.

În termeni comuni, aceasta înseamnă şi majorarea dobânzilor la credite, cel puţin tot cu atâta, pentru ca băncile comerciale să-şi permită profituri. Cu alte cuvinte, dacă ne luăm după practica bancară din luna martie, când băncile au majorat aproape instantaneu cu BNR dobânzile la credite şi la depozite, şi această creştere de numai 0,25% a dobânzii de referinţă ar putea fi urmată rapid de creşteri de dobânzi. Cei care au de plasat economii abia aşteaptă creşterile de dobânzi la depozite bancare. În schimb, persoanele şi şefii firmelor care au împrumuturi fie şi în moneda naţională strâng din dinţi la fiecare majorare de dobândă, pentru că îi aşteaptă costuri şi mai mari cu datoriile bancare.

Persoanele care s-au împrumutat în valută au de pierdut de două ori, în primul rând pentru că au crescut dobânzile, iar apoi, pentru că s-a depreciat leul în raport cu euro. „Creditele se vor restrânge, în condiţiile în care lunar se majorează dobânzile“, a spus reprezentantul unei bănci din Craiova. Potrivit BNR Dolj, în ultima perioadă s-a diminuat numărul de credite, în special cele de consum, atât din cauza majorării repetate a dobânzilor, cât şi din cauza riscului valutar.

 

„Dobânzile m-ar ucide!“

 

Craiovenii sunt sceptici în ceea ce priveşte accesarea de noi credite, de teamă că nu vor putea să-şi achite ratele. „Nu aş mai lua credite sau, dacă aş lua, ar fi pe maximum şase luni. Dacă aş lua pe perioadă mai mare, dobânzile m-ar ucide!“, a spus Robert Dincă din Bănie. „Evident că nu mai fac credite de nici un fel. Nu pot să-mi permit nici la dobânzile astea de acum, dar, dacă mai cresc, ce fac?“, a afirmat alt craiovean, Marian Moşoiu. „Eu nu mai am încredere în bănci şi nu vreau să fiu jecmănită. Nu mai fac nici un credit“, a adăugat şi Evelina Bobocioiu. Cu toate că mulţi spun că nu vor mai contracta asemenea produse bancare de acum înainte, datele statistice de la BNR arată că, în luna martie, doljenii au luat credite cu 72 de milioane de lei (în lei şi valută exprimată în echivalent lei) mai mult decât în februarie, dintre care cele mai multe au fost pentru consum şi doar 11,5 milioane de lei – pentru locuinţe. Totuşi, aceleaşi statistici BNR arată că dinamica tuturor creditelor nu mai este aceeaşi faţă de sfârşitul lui 2007. De exemplu, în octombrie 2007, creditele în lei şi valută totalizau mai mult cu aproape 200 de milioane de lei decât în martie, ceea ce arată că de atunci şi până acum mulţi şi-au achitat debitele către bănci. Cei cu dare de mână şi-au plătit anticipat creditele, de teama creşterilor spectaculoase la dobânzi.

Lucrează din 2001 în mass-media şi consideră că cel mai important lucru în această meserie este corectitudinea. Jurnalist specializat pe domeniul economico-financiar, își călăuzește pașii după motto-ul „În afaceri, ca și în viață, trebuie să fii fair-play. Doar în acest fel câștigi cu adevărat!”
Exit mobile version