16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCopiii de la centrul de plasament, sfătuiţi de poliţişti

Copiii de la centrul de plasament, sfătuiţi de poliţişti

VÂLCEA. O Asociaţie de Proprietari de pe strada Calea lui Traian din Râmnicu Vâlcea şi locuitorii imobilelor situate în zona Centrului de Plasament nr. 5 au făcut sesizări conform cărora copiii din această instituţie creează numeroase probleme. Ofiţerul coordonator al Poliţiei de Proximitate împreună cu agenţii care au în responsabilitate zona Nord au organizat o întâlnire cu copiii centrului şi cu locatarii. „La discuţii au participat tinerii instituţionalizaţi, conducerea centrului, angajaţii unităţii, agenţii de pază, un reprezentant al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea şi un reprezentant al locuitorilor din zonă. Problema abordată a fost comportamentul tinerilor în relaţia cu angajaţii centrului, cu agenţii de pază, dar şi cu locatarii din zonă. S-a discutat şi despre absenteismul şcolar, dar şi despre ineficienţa activităţii de pază şi supraveghere a instituţiei din cauza lipsei unor dispoziţii clare ce ar putea permite paznicilor să interzică părăsirea sau accesul în centru în lipsa biletului de învoire“, a spus subinspectorul Diana Smărăndoiu, purtătoarea de cuvânt a IPJ Vâlcea. Soluţia pentru a fi evitate incidentele cu locatarii a fost supraînălţarea gardului care se află la limita curţii interioare a centrului. În ceea ce priveşte modul în care tinerii din centrul de plasament părăsesc unitatea şi comportamentul lor, conducerea instituţiei, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi cei ai Biroului de ordine publică din cadrul Poliţiei Râmnicu Vâlcea au fost de acord că este necesar să aibă o colaborare mai strânsă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS