10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSâmbăta accidentelor

Sâmbăta accidentelor

O tânără a murit şi mai multe persoane au fost rănite în urma a cinci accidente înregistrate sâmbătă în Craiova şi în judeţul Dolj, produse de tineri fără permis sau de şoferi neatenţi.

 

Un grav accident de circulaţie a fost produs sâmbătă, în jurul orei 10.30, în cartierul craiovean 1 Mai, de un tânăr de etnie romă, de 15 ani, care conducea un Mercedes fără a avea permis. Matei F., de 69 de ani, din Drăgăşani – Vâlcea, conducea un Renault Clio pe strada Ioan Cantacuzino, către Târgul Comercial Pelendava. Conform poliţiştilor de la Rutieră, la intersecţia cu strada Constantin Angelescu, maşina condusă de Matei a fost lovită de un Mercedes cu numere de Italia, al cărui şofer a „ignorat“ indicatorul „Cedează trecerea“. În urma impactului violent dintre cele două maşini, Mercedesul a ricoşat din Renault şi s-a oprit într-un stâlp de electricitate de pe marginea drumului. Poliţiştii au stabilit că Mercedesul era condus de un tânăr de 15 ani de etnie romă, care nu are permis de conducere. În urma accidentului a fost rănită uşor Florentina D., de 42 de ani, din Craiova, pasageră în Mercedes. Şoferul Renaultului s-a ales doar cu o lovitură uşoară la cap. Poliţiştii de la Rutieră au întocmit pe numele minorului care a condus Mercedesul dosar penal pentru conducere fără permis şi vătămare corporală.

Fără permis şi băut la volan

Sâmbătă noapte, în jurul orei 3.00, un tânăr care conducea un autoturism fără a avea permis de conducere a provocat un accident în urma căruia o tânără de 17 ani, pasageră în autoturism, a murit. Conform poliţiştilor doljeni, Florin R., de 26 de ani, din Băileşti, care conducea un Opel Calibra în localitate, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit carosabilul, s-a răsturnat şi a trecut prin gardul unei societăţi comerciale, după care s-a izbit violent de o stivă de boxpaleţi cu materiale de construcţii. În urma accidentului, o adolescentă de 17 ani, din Băileşti, pasageră în Opel, a decedat, iar altă fată de 17 ani a fost rănită uşor. După producerea accidentului, şoferul a plecat, însă în jurul orei 5.00 s-a prezentat la Poliţia Băileşti. S-a stabilit că acesta nu avea permis de conducere, iar la controlul cu etilotestul s-a constatat că avea o concentraţie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii de la Rutieră i-au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis şi ucidere din culpă.

Victimele neatenţiei

Tot sâmbătă, în jurul orei 13.00, în apropiere de localitatea Ţuglui, Mihai G., de 26 de ani, din Craiova, a pierdut controlul Daciei pe care o conducea şi a intrat într-un pom. În urma impactului puternic, şoferul a suferit leziuni uşoare, iar Cristina R., de 40 de ani, pasageră în Dacie, a fost rănită grav. Poliţiştii de la Rutieră au stabilit că accidentul s-a produs din cauza neatenţie, şoferului Daciei.

Tot din cauza neatenţiei în conducere, sâmbătă noapte, în apropiere de Almăj, Daniel B., de 25 de ani, din Craiova, care conducea un Matiz, a pierdut controlul direcţiei de mers într-o curbă şi s-a răsturnat în afara drumului. Şoferul a scăpat cu câteva leziuni uşoare.

Lovită pe trecerea de pietoni

Sâmbătă, în jurul orei 11.30, pe strada Romul din Craiova, o bătrână de 77 de ani a fost accidentată grav pe trecerea de pietoni, fiind lovită de un Matiz condus de Eugen D., de 55 de ani, din municipiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

26 COMENTARII