13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTraficanţi de haşiş - arestaţi

Traficanţi de haşiş – arestaţi

Ofiţerii BCCO au reţinut luni doi tineri, cunoscuţi ca locotenenţi ai interlopilor craioveni, în timp ce ridicau 500 de grame de haşiş.

 

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCI) Craiova au supravegheat un grup de traficanţi de droguri aproape patru luni, iar luni au reuşit să reţină doi dintre membrii acestuia în urma unui flagrant. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că grupul era condus de Marian Mihai, zis Cap, de 26 de ani, iar ceilalţi trei membri – Daniel Bălan, zis Tibi, de 22 de ani, Marius Gheorghe, zis Jocker, de 25 de ani, şi Nicuşor Surcel, zis Lăstun, de 24 de ani, toţi din Craiova, aveau roluri bine stabilite. Conform conducerii BCCO Craiova, cei doi tineri reţinuţi luni – Bălan şi Mihai – sunt locotenenţi ai interlopilor craioveni. „Acest grup era format din locotenenţi ai interlopilor care aduceau droguri din Franţa şi le vindeau în Craiova, majoritatea clienţilor fiind elevi şi studenţi“, a explicat comisarul-şef Gheorghe Bică, şeful BCCO Craiova.

Haşiş prin Poştă

Procurorii DIICOT au stabilit că, la sfârşitul anului trecut, Mihai a constituit un grup infracţional cu roluri precise pentru fiecare dintre membri. În mod repetat erau expediaţi bani în Franţa, de unde grupul primea prin Poşta Atlassib diferite cantităţi de haşiş, asunse în obiecte de vestimentaţie. Coletele soseau pe numele lui Bălan, după care erau distribuite consumatorilor din Craiova, cu zece lei pachetul de două grame, de către mai multe persoane, printre care Surcel şi Gheorghe. În cele patru luni în care au supravegheat activitatea grupului, poliţiştii doljeni au „reuşit“ să cumpere haşiş în trei rânduri de la traficanţi, printr-un investigator sub acoperire.

Bălan s-a dus luni să ridice de la Atlassib două colete trimise din Franţa pe numele său, care conţineau, după cum s-a stabilit după organizarea flagrantului, 500 de grame de haşiş. Drogurile ar fi trebuit să ajungă la Mihai, însă acesta nu le-a mai primit când şi-a dat seama că sunt supravegheaţi. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, introducere de droguri în ţară şi trafic de droguri, urmând să fie prezentaţi Tribunalului Craiova cu propunere de arestare preventivă.

Pe numele lui Gheorghe şi Surcel au fost emise mandate de arestare în lipsă, aceştia fiind plecaţi din ţară. După estimările poliţiştilor, grupul condus de Marian Mihai a introdus în ţară, în ultimele patru luni, aproximativ şase kilograme de haşiş.

Craioveni reţinuţi

De la începutul acestui an, ofiţerii BCCO Craiova au mai prins patru tineri craioveni care vindeau canabis în oraş. Mihnea Mistreanu, de 27 de ani, şi Florian Feruglio, de 22 de ani, ambii din Craiova, sunt acuzaţi de comiterea infracţiunii de comercializare de substanţe stupefiante. Marius Oprişor, de 25 de ani, Mihail Veleanu, de 27 de ani, şi Ştefan Tălău, de 18 ani, au fost reţinuţi tot în urma unui flagrant. Procurorii au stabilit că aceştia au comercializat canabis, care era primit din Spania prin curierat rapid.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII