MEHEDINŢI. Un tir înmatriculat în Cehia, încărcat cu 18 tone de substanţe răşinoase, care tranzita ţara noastră pe DN 70, a fost în pericol să explodeze din cauză că unul dintre butoaie s-a fisurat.
În dreptul localităţii Balota, din Mehedinţi, câţiva localnici au observat că din autotren curgea un lichid şi au anunţat imediat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgentă „Drobeta“, care a intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru prevenirea eventualelor pericole.
„Am trecut pe lângă tir şi am văzut cum curgea o substanţă din el şi se simţea un miros puternic. Am anunţat imediat pompierii că ne-a fost teamă să nu explodeze“, a spus bărbatul care a sunat la pompieri.
Şoferul tirului, surprins de situaţie, nu a mai putut să le explice nimic pompierilor şi inspectorilor de la Garda de Mediu Mehedinţi, care au venit la faţa locului pentru a analiza situaţia.
Pompierii au îndepărtat butoiul de lângă tir pentru a evita riscul unei explozii şi au curăţat podeaua autotrenului de substanţa care se întinsese destul de mult. Butoiul de 200 de litri a fost preluat de ISU „Drobeta“ şi dus la un laborator special pentru a fi distrus.