22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDeputaţii au îngreunat confiscarea averilor

Deputaţii au îngreunat confiscarea averilor

Camera Deputaţilor a adoptat ieri un proiect de modificare a Legii privind controlul averilor, prin care complică modalitatea de sancţionare a celor care dobândesc bunuri ce nu pot fi justificate. Proiectul legislativ îi aparţine deputatului pesedist Eugen Nicolicea. În favoarea proiectului au votat 186 de parlamentari, singurele voturi împotrivă aparţinând PD-L.

În forma iniţială a legii se prevedea că, dacă se constată că dobândirea unor bunuri nu este justificată, Curtea de Apel va hotărî fie confiscarea bunurilor, fie plata unei sume de bani egală cu valoarea acestora. Dacă în legătură cu bunurile a căror provenienţă este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracţiuni, instanţa trimite dosarul la Parchetul competent, pentru a analiza dacă este cazul să pună în mişcare acţiunea penală.

 

Confiscarea averii ilicite, doar în cazul unei infracţiuni

 

În forma adoptată ieri de deputaţi, acest traseu este modificat considerabil, prin complicarea şi lungirea procedurilor, informează NewsIn. Dacă între averea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei şi venituri se constată diferenţe nejustificabile prin veniturile realizate, Curtea de Apel va stabili, prin hotărâre, bunurile sau cota-parte din acestea care nu au fost dobândite din venituri. Ulterior, hotărârea se trimite Parchetului competent, pentru a analiza dacă este cazul să pună în mişcare urmărirea penală. Averea se confiscă numai dacă se constată, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, că persoana a săvârşit o infracţiune sau o contravenţie. Prima hotărâre a Curţii de Apel se trimite şi organelor de specialitate aparţinând Ministerului Economiei şi Finanţelor, pentru a se constata dacă pentru averea dobândită de persoana cercetată şi-a achitat obligaţiile faţă de stat, dar şi instituţiei la care lucrează persoana în cauză, pentru a se aplica sancţiunile cuvenite prin legea ANI.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU