12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal60 de zile până la numirea Mitropolitului

60 de zile până la numirea Mitropolitului

Numirea Înalt Prea Sfinţitului Părinte Mitropolit Teofan în funcţia de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei a născut multe întrebări în rândul oltenilor: ce se va întâmpla cu scaunul Mitropoliei noastre?

Oltenii să stea liniştiţi: abia numit în funcţia de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit Teofan va continua să-şi exercite atribuţiile de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei până în apropierea datei de 20 aprilie 2008, a comunicat Biroul de Presă al Mitropoliei. Pe 20 aprilie, în Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (a Floriilor), ÎPS Teofan va fi instalat în scaunul de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, potrivit rânduielilor canonice şi a datinilor Bisericii Ortodoxe Române. În toată această perioadă, Teofan se va ocupa de rezolvarea nenumăratelor probleme ale eparhiei de pe ordinea de zi. Printre sarcinile pe care ÎPS Teofan le are de rezolvat se numără şi instalarea noului Episcop ales al Slatinei, Prea Sfinţitul Sebastian, în scaunul de Întâistătător al Episcopiei Slatinei, eveniment care va avea loc pe 25 martie 2008, de sărbătoarea Bunei Vestiri.

Un locţiitor până la votul final

Conform Statutului de Organizare şi Funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, art. 162, alin. 1, alegerea noului Mitropolit se va face, prin vot secret, de către Sfântul Sinod, în termen de cel mult 60 de zile de când scaunul respectiv a rămas vacant. În această perioadă, Patriarhul României va numi un locţiitor de Mitropolit, care va rezolva doar problemele curente ale eparhiei, a explicat Gheorghe Cioiu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Olteniei.

Evident că în numai câteva zile de când ştirea a făcut înconjurul ţării au apărut supoziţii în legătură cu înaltul prelat care va prelua frâiele Bisericii din Oltenia. Cine va fi desemnat vom afla la momentul potrivit. Până atunci, legile bisericeşti spun astfel: „Pentru slujirea în calitate de Mitropolit poate fi ales orice ierarh membru al Sfântului Sinod care îndeplineşte condiţiile de a se fi distins prin viaţă curată, cultură teologică, zel misionar şi alte calităţi prevăzute de Statut“. Pentru alegerea Mitropolitului, Sinodul Mitropolitan, prezidat de Patriarhul României sau de locţiitorul desemnat de acesta, va stabili prin consultare deschisă, urmată de vot secret consultativ, o listă de doi candidaţi. Va urma altă şedinţă de consultare a Sinodului Mitropolitan cu membrii Adunării Eparhiale ai eparhiei vacante. În cadrul acestei şedinţe, lista va putea fi completată cu alte două nume prin vot secret. Sfântul Sinod va primi după aceste şedinţe respectiva listă pe care, la rândul său, o poate completa cu doi ierarhi. Abia la sfârşitul acestor şedinţe va avea loc procedura de votare finală, a mai spus Gheorghe Cioiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS