Acasă Local Fondurile UE pentru pescuit, din luna iunie

Fondurile UE pentru pescuit, din luna iunie

Programul Operaţional pentru Pescuit, aprobat de Comisia Europeană la sfârşitul anului trecut, va fi lansat cel mai probabil în luna iunie, ulterior fiind demarată sesiunea de primire a proiectelor de accesare a fondurilor europene destinate sectorului, a anunţat ieri Cornelia Harabagiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii. „După lansarea oficială a programului se pot primi proiecte pentru accesarea fondurilor destinate sectorului, pentru măsura de acvacultură şi pentru cea de asistenţă tehnică“, a spus Harabagiu. Potrivit ministrului agriculturii, Dacian Cioloş, doar anumite măsuri vor fi lansate în acest an, prioritară fiind axa privind acvacultura. „Prioritare sunt acvacultura şi procesarea, prin această măsură urmând să fie realizate investiţii pentru creşterea capacităţii de producţie sau a celei de colectare. A doua prioritate a noastră o reprezintă dezvoltarea durabilă a zonelor de pescuit şi susţinerea unor proiecte la nivel local. Alt obiectiv este constituirea grupurilor de pescari în Delta Dunării“, a declarat ieri ministrul agriculturii, Dacian Cioloş. Potrivit programului, există cinci axe prioritare în funcţie de care se vor aloca fondurile europene până în 2013, respectiv adaptarea flotei de pescuit (fonduri totale de 13,3 milioane de euro, din care 75% de la UE), acvacultură (140 de milioane de euro), măsuri de interes comun (40 de milioane de euro), dezvoltarea durabilă a zonelor pescăreşti (100 de milioane de euro) şi asistenţă tehnică (14,3 milioane de euro).

 

Exit mobile version