16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalAverile ilicite ale demnitarilor se confiscă

Averile ilicite ale demnitarilor se confiscă

Deputaţii jurişti au decis ieri că averile dovedite ilicite sau obţinute ca urmare a săvârşirii de infracţiuni se confiscă, potrivit unui amendament la articolul 18 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averilor demnitarilor, magistraţilor şi a altor persoane cu funcţii de conducere. Pentru situaţiile în care averea se constată a fi justificată, dar impozitul aferent nu a fost plătit, se trece la executarea silită, adică se percepe impozitul. Pentru situaţia în care averea este ilicită, au fost plătite impozitele, dar există neconcordanţe şi date incomplete în declaraţia de avere, se aplică o sancţiune administrativă demnitarului respectiv din partea instituţiei pe care o reprezintă.

Iniţiativa s-a dorit o completare a Legii ANI, care nu stabileşte sancţiuni. Singura prevedere în acest sens în Legea ANI stabilea că miniştrilor li se poate reţine 20% din salariu dacă au averi nejustificate de ordinul milioanelor de euro, însă pentru parlamentari nu exista vreo formă de constrângere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII