Opera lui Marin Sorescu este, poate, una dintre cele mai apreciate scrieri româneşti, fiind tradusă în peste 70 de limbi din toată lumea.
Înainte de începerea Colocviului Internaţional „Marin Sorescu“, doi dintre invitaţii de seamă, Adam Sorkin, profesor emerit la Penn State University din Statele Unite, şi Aodh O Canainn, traducător al lui Sorescu în limba irlandeză, au avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări.
– Ce e în neregulă cu traducerea, în general?
Adam Sorkin: E o întrebare bună. Cred că în neregulă este faptul că, uneori, se consideră o artă de sine stătătoare când, de fapt, nu poate acoperi toată aria de sugestii şi conotaţii ale limbii originale. Cred că alt lucru, nu tocmai în regulă, este că deseori trebuie să renunţi la ceva pentru a îndeplini altă sarcină a textului pe care vrei să-l traduci. De obicei, lucrul la care renunţi este melodicitatea unui text, pentru că nu poţi reda toate efectele unui poem în altă limbă, chiar dacă eşti vorbitor nativ al limbii-ţintă.
Ce e bine în legătură cu traducerile este faptul că încerci să redai tocmai lucrurile despre care am spus că nu pot fi redate. Când nu poţi reda sensuri, poţi, cu siguranţă, reda imagini sau acele lucruri care fac poezia să fie poezie. Susţin că acele lucruri sunt traductibile. Aşadar, dacă nu poţi traduce un poem, îi poţi crea un corolar.
– De ce l-aţi ales pe Sorescu?
Aodh O Canainn: E foarte simplu. Lucram în Cluj, când un prieten al meu, editor şi poet, m-a întrebat dacă vreau să-l întâlnesc pe Sorescu. Lucram două săptămâni pe lună acolo. La următoarea vizită în România, am mers la Uniunea Scriitorilor şi am spus că am venit să-l cunosc pe Sorescu. Prietenul meu mi-a replicat: „Prea târziu. A murit acum o săptămână“. Am cumpărat mai apoi România literară, în care erau câteva poeme ale lui Marin Sorescu şi am încercat să le traduc, ca un omagiu. Câteva luni mai târziu am primit un telefon prin care eram anunţat că un volum al lui Sorescu e pus pe numele meu, la poştă.
– E greu să traduci din Sorescu?
A.S.: E greu să traduci din oricine. Se crede că Sorescu e uşor, dar oamenii care fac asemenea afirmaţii nu-şi dau seama de importanţa unei „voci“ care să fie prezentă pe întreg parcursul poemului. Acest lucru îi e propriu poeziei. Eu încerc să traduc cât mai aproape de text, dar întotdeauna îmi aduc aminte că trebuie să existe acea „voce“ a poeziei.
A spune că Sorescu se traduce uşor cred că e ilegitim. Se produce deseori confuzia între corespondenţele cuvânt/ cuvânt şi cele legate de structura întregii poezii. Totul rezidă în posibilitatea identificării unei tonalităţi specifice.
– În ce măsură credeţi că l-aţi „trădat“ pe Sorescu, traducându-l? Mă refer la binomul lui Levi Strauss, tradutore/ tradittore… L-aţi „trădat“ pe Sorescu?
A.O.C.: Sper că da. Cred că e o continuare a întrebării anterioare. Mă gândesc la compatriotul meu, Seamus Heaney, care vorbea, referindu-se la traducere, despre emoţie. La prima citire, pare extrem de simplu, dar, cu cât înaintezi, cu atât lucrurile se descoperă din ce în ce mai grele. Bineînţeles că există corespondenţe dintr-o limbă în alta, care nu se potrivesc perfect. Dacă întâlneşti, de exemplu, cuvântul „mioritic“, va trebui să-i explici cititorului ce este „mioriţa“. Eu a trebuit să dau o notă de subsol. Crezi că e o idee proastă?
A.S.: Cred că e o idee nefericită pentru că distragi cititorul de la experienţa lecturii. Cred că e mult mai important să găseşti o referinţă care să poarte sensul. Şi atunci trebuie să-l „trădezi“ pe autor într-un fel mai înalt, într-un fel în care să reuşeşti să transformi textul astfel încât să fie poezie pentru cititorul-ţintă.
– Date fiind diferenţele socioculturale dintre două ţări, cum se pot traduce acestea dintr-o limbă în alta?
A.S.: Aici e aceeaşi problemă ca şi cu rima. Sunt momente în care spui: „Nu pot traduce poemul respectiv“, pentru că rima, de exemplu, în limbile anglo-saxone, are cu totul şi cu totul alt scop / folosire decât în limbile latine. Poate prin găsirea unei „punţi“ comune a sensurilor.
– Care sunt lucrurile care fac dintr-o traducere una bună?
A.O.C.: Presupun că trebuie să creezi un asemenea efect, încât şi cititorul-ţintă, dar şi cel de limba din care se traduce să simtă lucruri similare.
A.S.: De obicei, o traducere bună înseamnă să te întrebi cărei limbi, cărui mediu trebuie să îi rămân fidel. Îi poţi fi fidel lui Homer, dar numai la suprafaţă, pierzând elementele care fac din text unul de valoare. Aceste lucruri trebuie puse în balanţă, nu e numai ceva mecanic, o trecere a sensurilor dintr-o limbă în alta. Îmi place să cred că traducerea e o artă. Traducătorul, poate mai mult ca oricine, crede în muză, pentru că ea se află chiar acolo, pe pagină, în alb şi negru. Cu cât citeşti mai mult, cu atât îţi dai seama că trebuie să fii fidel tonului pe care-l descoperi.
– Daţi-mi un nume de poet irlandez / american care se aseamănă cu Sorescu.
A.O.C.: Seamus Heaney.
A.S.: Sunt mulţi poeţi americani care seamănă cu Sorescu. Mă gândesc, din când în când, la Steven Dobyns, dar limbajul lui e mult mai mult împins către fantastic.
Interviu realizat de
Tiberiu Neacşu
