17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTransportatorii, amendaţi de Poliţia Rutieră

Transportatorii, amendaţi de Poliţia Rutieră

GORJ. Mulţi dintre şoferii de microbuze care efectuează transport de persoane în judeţul Gorj încearcă să-şi suplimenteze veniturile luând în autovehiculele pe care le conduc mai mulţi călători decât numărul admis. „Atât şoferii, cât şi călătorii ar trebui să înţeleagă că este periculos să transporte mai multe persoane decât numărul de călători admişi. Poliţia Rutieră a verificat 18 microbuze care efectuează transport de persoane pe ruta Târgu Jiu-Băleşti-Ciuperceni. În anii trecuţi au avut loc mai multe accidente în care şi-au pierdut viaţa mai mulţi oameni din cauza faptului că se aflau în picioare în microbuz“, a afirmat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Săptămâna trecută, au fost sancţionaţi şapte şoferi care transportau mai mulţi călători decât trebuia, iar la începutul acestei săptămâni, încă doi. „Fiecare şofer a primit o amendă de două mii de lei. Aveau mai mulţi pasageri decât permite construcţia maşinii. Numărul record a fost de opt călători peste limită. Luni, au fost amendaţi doi conducători auto, din aceleaşi motive“, a completat Daniel Tică.

În judeţul Gorj, foarte mulţi cetăţeni folosesc microbuzele pentru deplasări în afara localităţii de domiciliu. Cele mai multe maşini de acest fel au 19 locuri plus unu, dar şoferii iau de multe ori chiar şi zece călători în plus. Verificările întreprinse de poliţiştii de la Rutieră vor continua toată săptămâna.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS