Acasă Local Scurte ştiri

Scurte ştiri

Vladimirescu, singurul candidat la conducerea Universităţii

Rectorul Universităţii din Craiova, Ion Vladimirescu, se pregăteşte pentru un nou mandat, după ce va fi reales de Senatul Universităţii. El este singurul candidat la conducerea instituţiei, deoarece nici un alt cadru didactic universitar nu s-a înscris la alegeri. Rectorul nu a vrut să spună din cine va fi formată echipa care va fi alături de el şi nici ce îşi propune să realizeze în noul mandat. „Voi candida pentru încă un mandat şi nu am contracandidat. Nu pot să vă ofer amănunte despre echipa de prorectori şi nici nu voi spune obiectivele mele pentru noul mandat decât după ce le voi prezenta în faţa Senatului Universităţii“, a precizat Ion Vladimirescu, rectorul Universităţii din Craiova. Rectorul, prorectorii şi secretarul ştiinţific ai instituţiei vor fi aleşi în perioada 25-28 februarie.

Crina RAICEA

Adrian Gorun, rector al UCB

Adrian Gorun a fost ales ieri în funcţia de rector al Universităţii „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu, acesta fiind la cel de-al doilea mandat în fruntea instituţiei de învăţământ. Gorun a fost ales de Senatul Universităţii cu unanimitate de voturi, fiind, de altfel, şi singurul candidat. Alături de acesta a fost desemnată şi echipa de conducere formată din prorectorii Liviu Cârţână şi Dorel Chiriţescu şi cancelarul general Gheorghe Gămăneci.

Adrian Gorun a ocupat până în urmă cu aproximativ o lună funcţia de secretar general al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, de unde a fost mutat printr-un ordin al primului-ministru în postul de secretar general al Comisiei pentru Prognoză. Gorun a contestat în instanţă această decizie şi a depus o plângere penală împotriva premierului Tăriceanu, în care îl acuză de abuz în serviciu şi de faptul că prin această măsură a răspuns solicitării adresate într-o scrisoare de liderul PNL Gorj, Dan Ilie Morega.

Andrei IONESCU

Recursul clanului Pară a fost respins

Tribunalul Dolj a respins ieri recursul formulat de Ilie Pară, Gheorghe Pară, Cristian Pară, Eduard Constantin şi Ionel Căldare, implicaţi în scandalul de pe 3 februarie din zona Curţii de Apel Craiova. Pe numele celor cinci, Judecătoria Craiova a emis joi mandate de arestare pe o perioadă de 30 de zile, aceştia fiind cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni de lovire, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. A fost menţinută astfel măsura arestării preventive.

Dragoş GAVRILĂ

Craioveanul care şi-a ucis soţia de Ziua Îndrăgostiţilor, arestat preventiv

Tribunalul Dolj a admis ieri propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile a lui Vilică Duncă, de 34 de ani, care şi-a omorât soţia joi dimineaţă aplicându-i mai multe lovituri de secure în cap, după o ceartă care a avut loc în seara precedentă. Bărbatul s-a prezentat singur la Parchet, unde a mărturisit fapta. Acum este acuzat de săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi riscă până la 25 de ani de închisoare.

Dragoş GAVRILĂ

Exit mobile version