12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalS-a înfipt cu maşina într-un magazin

S-a înfipt cu maşina într-un magazin

Un şofer a intrat ieri cu maşina într-un magazin de tâmplărie deoarece nu a adaptat viteza la condiţiile de drum.
Cristian Bitică, de 19 ani, din Craiova, conducea un Audi A6, cu numărul de înmatriculare DJ-25-AMY, pe strada Henri Coandă (fostă Humuleşti) către Calea Bucureşti, iar la intersecţia cu strada Mirceşti a încercat să evite impactul cu un Logan, oprit pentru a acorda prioritate.
Din cauza vitezei şi a carosabilului umed, acoperit cu nămol, frânele nu au avut eficienţă, astfel că automobilul Audi a intrat într-un magazin de tâmplărie PVC închis la acea oră.
„Am auzit o bubuitură, iar când am ieşit afară am văzut maşina parcată în magazin“, au povestit locuitorii din zonă.
Şoferul, al cărui tată este agent la Secţia 3 Poliţie, avea permis de conducere de aproximativ zece luni. Cristian Bitică a fost sancţionat cu amendă contravenţională. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, accidentul soldându-se doar cu pagube materiale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

55 COMENTARII