24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Scurte ştiri

Horia Brenciu, la primul videoclip

Proaspăt venit în familia MediaPro Music, Horia Brenciu a filmat săptămâna trecută primul videoclip din cariera sa, cel pentru piesa „Funky Party“! Deşi este în industria entertainmentului de mai bine de 15 ani, Brenciu se află la primul său single şi videoclip. „Cu o zi înaintea filmării, am avut cele mai mari emoţii din viaţa mea pentru că e primul videoclip la care am participat. Totodată, a fost şi prima dată când, pe parcursul celor 17 ore de filmare, am ascultat toate indicaţiile regizorilor“, a declarat artistul. Filmat la Palatul Ghica din localitatea Căciulaţi, videoclipul este la fel vesel ca şi piesa „Funky Party“. Horia Brenciu conduce, alături de membrii trupei, care sunt toţi doctori, un spital în care sunt internaţi oameni în vârstă. Asistentele medicale sunt, de fapt, dansatoare care, împreună cu doctorii, predau pacienţilor lecţii de funk. Toţi cei internaţi la clinica „doctorului Brenciu“ primesc în fiecare zi doze de funk şi li se arată pe planşete mişcări de dans. „Prin clipul piesei «Funky Party» vreau să implementez o nouă disciplină medicală, funkologia! A fost pentru prima dată când am jucat rolul unui doctor funkolog şi nu mi-a displăcut acest lucru“, a mărturisit vesel artistul. Piesa „Funky Party“ este inclusă pe albumul „35“. Materialul discografic va fi lansat pe piaţă la sfârşitul lunii februarie.

Alex cântă pentru doamne

Alex a devenit la foarte scurt timp de la lansare unul dintre cei mai iubiţi cântăreţi din România. Albumul său de debut, „Yamasha“, a lansat pe piaţă două hituri de succes, „Yamasha“ şi „Dragoste la prima vedere“, iar în curând vom putea asculta la radio şi la televizor piesa „Doamna mea“. Filmările la videoclip au avut loc zilele trecute, regizor fiind Iulian Moga, un bun prieten al lui Alex. Pentru filmare, Alex a pregătit împreună cu dansatorii o coregrafie excepţională, care să pună în valoare pasajele mai alerte ale piesei. Locaţiile alese pentru turnări sunt un studio şi un club cu o arhitectură interesantă. „Doamna mea“ se doreşte un cadou pe care Alex îl face femeilor într-o perioadă a anului care le este dedicată în exclusivitate – începutul primăverii. Noutăţile legate de Alex nu se opresc aici, el începând pregătirile pentru un nou sezon la show-ul „Dansez pentru tine“, dar şi înregistrările pentru piesele de pe viitorul său album.

Un prim succes pentru Ana Mardare

Printre semifinaliştii de anul acesta ai concursului naţional Eurovision se numără şi solista Ana Mardare care, împreună cu Irvin Doomes, s-a clasat pe locul al optulea în preferinţele juriului. Considerând Eurovision o rampă de lansare pentru orice artist, Ana Mardare are încredere în şansele piesei „Heaven“, înregistrată cu Irvin Doomes, de a reprezenta România în finala de la Belgrad. De asemenea, solista speră să cucerească publicul din România cu albumul său de debut „EU“, ce conţine nouă piese, un remix al piesei ce dă şi titlul CD-ului, plus un bonus track ce constă în două negative pentru cei care vor să încerce să cânte karaoke. Cu o voce descrisă de compozitorul Tudy Zaharescu drept o combinaţie între gospel, soul şi rock, Ana Mardare a colaborat la realizarea primului său material cu nume celebre ca Alexandu Andrieş, Marius Florin Văduva şi Cătălin Mihai Olaru. Colaboratorul Anei la această piesă, Irvin Doomes, a înregistrat patru albume la cunoscute case de discuri din Statele Unite şi s-a consacrat şi prin colaborările cu James Brown, Commodores, Al Green, Jaki Wilson, George McGrae şi Wilson Picket.

Jennifer Lopez renunţă la cariera artistică

Jennifer Lopez, producătoarea emisiunii „Dance Life“, difuzată de luni până vineri, de la ora 17.30, la MTV, a anunţat că îşi va întrerupe cariera artistică pentru a se dedica familiei. Celebra cântăreaţă îşi dorea de foarte mult timp să devină mămică, iar acum, că acest vis este pe cale să se împlinească, artista este hotărâtă să pună pe primul loc familia. „Voi intra într-o pauză şi, cel puţin pentru o perioadă, voi lăsa deoparte proiectele muzicale“, a declarat J.Lo. Diva şi soţul ei, artistul Mark Anthony, sunt pe cale să devină părinţi. Chiar dacă unele publicaţii americane au spus că Jennifer Lopez ar fi născut deja, zvonurile nu s-au adeverit, iar întreaga planetă aşteaptă încă să se nască gemenii. Mămica şi-a pregătit pentru ziua cea mare un adevărat trusou haute couture, copiii nenăscuţi au primit deja nume – Max şi Emme -, iar Mark Anthony stă 24 de ore din 24 alături de Jennifer, pentru a nu rata mult aşteptata naştere.

Bătălia cea mare se duce însă pentru râvnita titulatură de naşi ai celor doi copii: printre pretendenţi se află cuplurile Katie Holmes – Tom Cruise sau Kristie Alley – Jenny Craig. Cu toate că, măcar pentru o vreme, Jennifer Lopez nu va mai apărea pe scenă, artista îi sprijină din culise pe dansatorii din emisiunea „Dance Life“ de la MTV.

Weekend Special la MTV

În săptămâna dragostei, nici măcar nonconformistul MTV nu poate rămâne indiferent! În zilele de 16 şi 17 februarie, între orele 12.00 şi 17.00, VJ Ela prezintă „Weekend Special“ de Sf. Valentin, după modelul MTV: cele mai cool piese de dragoste, emisiuni dedicate iubirii şi interviuri cu cele mai îndrăgostite vedete din show-bizz!

Pentru toţi îndrăgostiţii, „Valentinul“ MTV oferă în dar poveştile de iubire ale vedetelor preferate: Laura Cosoi vorbeşte despre primii fiori ai dragostei ce o leagă de Smiley, Valentina Pelinel povesteşte despre căsătoria ei cu politicianul Cristian Boureanu, Adela Popescu îşi prezintă noul album – realizat ca o declaraţie de dragoste pentru fanii ei, Aylin povesteşte despre relaţiile la distanţă, Crina Semciuc mărturiseşte că nu crede în această sărbătoare, iar Loredana dă sfaturi în dragoste.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS