13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Masaj antistres pentru elefanţi

De acum, şi elefanţii din India se vor putea relaxa cu diferite tehnici de masaj şi terapii, cu ajutorul cărora vor da uitării stresul acumulat în timpul zilei. În India, elefanţii sunt printre cele mai „muncite animale“, ei fiind folosiţi la transportul de mărfuri, precum şi ca atracţie turistică sau la ceremonii. Toate aceste activităţi „împotriva naturii“ le provoacă foarte mult stres pachidermelor. Din acest motiv, terapeuta Elke Riesterer a decis că arma cea mai bună în lupta împotriva stresului o reprezintă şedinţele de masaj. „Elefanţii din India trăiesc în nişte condiţii extrem de nenaturale. Vrem să analizăm mai atent această problemă“, a declarat Riesterer. În opinia terapeutei, elefanţii aflaţi în capitivitate sunt mult mai stresaţi decât cei care trăiesc în sălbăticie şi de aceea au nevoie de o atenţie specială.

Leul călăreţ

Când vine vorba de numere de dresaj cu animale, chinezii se dovedesc a fi cei mai mari maeştri. Ultima găselniţă a uneia dintre cele mai cunoscute grădini zoologice din China este un număr de dresaj în care un leu sau un tigru apare călare pe un cal. Ineditul număr de dresaj a fost pus în scenă în Grădina Zoologică din Fujian, în sud-estul Chinei, la prima prezentare participând zeci de spectatori care au părut încântaţi de performanţa originalului jocheu.

Octogenarul Hugh Hefner îşi doreşte să fie tată

Deşi are 81 de ani, părintele imperiului Playboy, Hugh Hefner, încearcă să devină din nou tată. Fericita aleasă să îi fie mamă viitorului urmaş este Holly Madison, o blondă de 28 de ani, pe care Hugh a declarat că şi-o doreşte alături pentru tot restul vieţii sale. „Ne dorim un copilaş. Am încercat de foarte multe ori. Cadoul perfect pentru Ziua Îndrăgostiţilor ar fi o casă şi un copil“, a povestit Holly. Cu toate că îşi doreşte să devină din nou tătic, octogenarul nu se gândeşte şi la oficializarea relaţiei cu frumoasa lui parteneră. „Vor fi mulţi ani fericiţi de acum înainte, dar o nuntă? Vom vedea“, a comentat milionarul. Hefner are deja patru copii: Christie, de 55 de ani, şi David, de 52 de ani, din mariajul de zece ani cu Mildred Williams, şi Marsden şi Cooper, de 17, respectiv 16 ani, fructul dragostei dintre star şi modelul Playboy Kimberley Conrad, cea de-a doua soţie.

Jordan îşi scoate silicoanele la licitaţie

Deşi a depus toate eforturile pentru a avea o imagine impecabilă, Jordan, voluptuosul topmodel britanic, nu este deloc încântată când se vede în oglindă. Ultima operaţie suferită la sâni nu a avut rezultate excelente. „Când mi-am văzut sânii, am fost dezamăgită pentru că arată în continuare mari, iar eu i-am vrut mici. Înainte de operaţie i-am spus doctorului că îi vreau mult mai mici, dar îmi doresc ca oamenii să gândească în continuare că am sânii mari. Sunt foarte dezamăgită. O să merg din nou în SUA, pentru operaţie. În sutien arată bine, dar sunt prea lăsaţi. Am făcut trei operaţii la sâni înainte şi ştiu exact cum ar trebui să arate“, a povestit Jordan. O nouă intervenţie chirurgicală însemna însă că vedeta va trebui să îşi mai amâne o perioadă planurile pentru al patrulea copil. „Acesta este alt lucru care mă irită. Doctorul mi-a spus că îmi va reface sânii după şase luni şi apoi se adaugă perioada de recuperare. Asta înseamnă că nu pot avea un copil în următoarele 18 luni“, s-a plâns Jordan. Pentru a mai uita un pic de necazuri, topmodelul britanic a decis să îşi scoată la licitaţie vechile implanturi, zece la sută din încasări urmând să fie donate în scopuri caritabile.

Kirsten Dunst, în luptă cu alcoolul

După Lindsay Lohan şi Eva Mendes, este rândul lui Kristen Dunst să încerce să îşi rezolve problemele cu alcoolul. După cum informează Libero.it, aceasta a acceptat de curând să se interneze la cunoscuta clinică de reabilitare Cirque Lodge din Utah. „Are nevoie urgentă de ajutor. Când s-a internat, a părut că este intoxicată. Era foarte emoţionată şi a izbucnit în plâns“, au povestit surse apropiate vedetei. Actriţa vine după o perioadă foarte grea. În august anul trecut, s-a despărţit de Johnny Borrell şi în aceeaşi lună a fost jefuită într-o cameră de hotel.

La film cu patrupedul

Proprietarul unui cinematograf din Austria a decis să le permită cinefililor să vină însoţiţi de propriul câine la film. După cum informează Ananova, conducerea Admiral Cinema din Viena speră să facă în acest fel faţă competiţei reprezentate de noul cinematograf multiplex, construit în apropiere. O dată pe lună, spectatorii au ocazia să îşi aducă animalele la film. Ei vor plăti aproape şase euro pentru un bilet, în timp ce patrupedele au dreptul să intre gratis. În plus, câinii vor primi o păturică pentru a se putea „tolăni“ pe scaun după bunul-plac, precum şi apă şi o porţie sănătoasă de popcorn. „Singura diferenţă faţă de un spectacol normal este că în zilele cu patrupede, la cererea medicilor veterinari, am acceptat să dăm mai încet sonorul la filme“, a declarat un purtător de cuvânt al cinematografului. Thomas Feldinger, care deja a participat la un astfel de spectacol împreună cu labradorul său Hanjo, s-a declarat încântat de această iniţiativă: „Este o idee minunată. Lui Hanjo i-a plăcut mult, la fel şi celorlalţi câini prezenţi în sală. Am crezut că o să facă gălăgie şi o să se plimbe prin sală, însă, după ce a început filmul, s-au aşezat toţi pe păturica lor şi au urmărit liniştiţi spectacolul“, a povestit Thomas.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS