12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAccident de muncă la Pirelli Tyres

Accident de muncă la Pirelli Tyres

Un şofer de tir care transporta marfă la Pirelli Tyres a ajuns la spital după ce piciorul stâng i-a fost prins sub greutatea unui container plin cu cauciuc sintetic. Accidentul a avut loc ieri-dimineaţă, la sediul firmei din Slatina.

Potaco Gennadi, de 40 de ani, din Rusia, tocmai adusese la Pirelli un tir cu containere cu cauciuc sintetic. În timp ce desfăşura activităţi de descărcare, prelata tirului s-a încurcat pe container, şoferul a încercat să o înlăture cu un ştachete, moment în care containerul s-a deplasat şi a căzut, rănindu-l pe bărbat la piciorul stâng.

Victima a fost transportată imediat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, pentru a primi îngrijirile necesare. Medicii i-au stabilit diagnosticul fractură deschisă cominutivă la ambele oase gambă stângă, bărbatul rămânând internat la Secţia ortopedie pentru tratament de specialitate.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt a deschis o anchetă în acest caz.

Potrivit informaţiilor oferite de şeful ITM, Eugen Mitu, accidentul a fost comunicat ieri la Inspecţia Muncii Bucureşti, care, la rândul său, urmează să anunţe Ambasada Rusiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS