16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDezvoltarea rurală, în linie dreaptă

Dezvoltarea rurală, în linie dreaptă

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Dacian Cioloş, a prezentat ieri Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi calendarul de lansare a măsurilor cuprinse în acesta, în cadrul reuniunii informale a Comitetului de Monitorizare.

 

Primele măsuri din program ce vor fi lansate în luna martie vizează investiţii în domeniul fermelor, al industriei alimentare şi al infrastructurii rurale. Cele trei măsuri sunt: Modernizarea exploataţiilor agricole, Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere şi Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale. La reuniune au fost nuanţate componenţa Comitetului de Monitorizare, structura, atribuţiile, precum şi rolul acestui organism de a asigura eficacitatea punerii în aplicare a PNDR.

Luna viitoare demarează primele proiecte

Comitetul de Monitorizare reprezintă forul decizional în privinţa managementului şi implementării PNDR. Acesta este format din 31 de membri cu drept de vot, reprezentanţi ai autorităţilor publice şi parteneri privaţi. Preşedintele CM este reprezentat de secretarul de stat, Cornelia Harabagiu, coordonator al Autorităţii de Management pentru PNDR. Până pe 8 februarie, primele trei ghiduri ale solicitantului pentru măsurile menţionate din PNDR pot fi consultate pe paginile de internet ale MADR şi ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Ministrul Cioloş declara recent că, în urma discuţiilor de la Bruxelles, Comisia Europeană ar putea aproba PNDR pe 20 februarie, ceea ce ar permite demararea primelor proiecte începând cu 3 martie 2008.

Cinci ani şi opt miliarde de euro

România are al patrulea buget de dezvoltare rurală între statele Uniunii Europene, în valoare de circa 8,02 miliarde de euro, pentru perioada 2007-2013, la care se adaugă 1,7 miliarde de euro de la bugetul naţional. PNDR este elaborat pe patru axe, cea mai importantă fiind Axa 1 – „Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic“, care are prevăzută suma de 3,24 miliarde de euro. Axa 2 – „Îmbunătăţirea mediului şi a zonelor rurale“- beneficiază de 1,80 miliarde de euro, Axa 3 – „Calitatea vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale“- are alocate 2,046 miliarde de euro, iar Axa 4 – „Leader“- va primi 123,46 milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS