24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCasă construită peste un pârâu

Casă construită peste un pârâu

Fostul primar al localităţii mehedinţene Bala de Sus a eliberat o autorizaţie de construire a unei case peste un pârâu, punând în pericol ceilalţi oameni.

 

MEHEDINŢI. Daniel Zegoicea, din localitatea Bala de Sus, judeţul Mehedinţi, şi-a construit o casă peste un pârâu. Proiectul construcţiei pe sub care trece pârâul Valea Bârnei a fost aprobat şi supervizat de un arhitect şi de un inginer topograf. Se pare că proiectul a fost făcut în birou, fără ca specialiştii să se deplaseze la faţa locului. Pe hârtii nu apare nici o apă şi casa este proiectată pentru a fi ridicată pe pământ, nu suspendată. Daniel Zegoicea are şi autorizaţie de construire, eliberată de fostul primar al localităţii Bala, Vasile Ciută.

„Fostul primar Vasile Ciută i-a eliberat autorizaţie de construire, peste pârâu. Apele Române au dat primăria în judecată, dar şi pe proprietarul Daniel Zegoicea să demoleze casa care colmatează pârâul Valea Bârnei“, a declarat Valentin Mândruţ Ohina, viceprimarul localităţii Bala.

 

Podul peste râu, transformat în temelie

 

Familia Zegoicea a ridicat imobilul peste apă fără să se gândească dacă acest lucru îi poate afecta pe oamenii din localitate.

Printre cei doi piloni pe care este construită casa curge pârâul Valea Bârnei, care a inundat satul de câteva ori.

Vecinii familiei Zegoicea au făcut reclamaţii la primărie, la Apele Române şi la Prefectura Mehedinţi. În prezent, continuarea lucrării a fost sistată până la judecare plângerilor, care au ajuns la Tribunalul Mehedinţi.

„Din cauza lor noi suntem inundaţi de fiecare dată când plouă. Înainte era pod mare pe care puteai să treci. Acum pârâul iese din albie şi intră în curţile noastre“, a spus Maria Scurtu, vecină.

În replică, proprietarii spun că au autorizaţie de la primărie.

„Nu văd care este problema. Noi am primit actele de la primărie, avem autorizaţie. De invidie, probabil, că am construit casa, vecinii noştri vor să ne-o demoleze“, a spus soţia proprietarului casei suspendate.

Primarul care a eliberat autorizaţie de construcţie poate fi tras la răspundere doar pe latură civilă. Vasile Ciută şi-a terminatt mandatul de gospodar al satului în anul 2004.

„Această casă este o problemă pentru locuitorii din zonă. Nu am mai văzut aşa ceva până acum. Ne pare rău pentru această familie, dar ar fi trebuit să se gândească înainte să înceapă construcţia“, a spus Valentin Mândruţ Ohina, viceprimarul comunei Bala.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS