21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalPeste 700 de locuri scoase la concurs de Ministerul Apărării

Peste 700 de locuri scoase la concurs de Ministerul Apărării

OLT. Mai multe posturi în armată, atât pentru fete, cât şi pentru băieţi, au fost scoase la concurs, la nivel naţional, de Ministerul Apărării (MA). Acţiunea de recrutare a potenţialilor candidaţi a fost demarată marţi, 29 ianuarie, şi va continua până în iunie.

Pentru liceul militar, la nivel naţional sunt disponibile 300 de locuri, câte 100 pentru liceele militare de la Breaza, Alba Iulia şi Câmpulung Moldovenesc. Dintre cele 100 de locuri alocate fiecărui liceu, 20 sunt pentru fete, iar 80 pentru băieţi. „Candidaţii recrutaţi de Biroul de Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Judeţean trebuie să-şi întocmească dosarele de candidat. Ei vor susţine probele de selecţie (testare psihologică şi fizică) la Breaza, iar dacă vor trece de ele vor susţine examenul de admitere la unul dintre cele trei licee. Candidaţii, absolvenţi ai învăţământului gimnazial, trebuie să aibă vârsta de până la 16 ani la data începerii anului şcolar. Pregătirea acestora durează patru ani. Le sunt asigurate gratuit condiţiile de studiu, cazarea, masa şi asistenţa medicală“, a declarat locotenent-colonelul Ilie Hău.

Pentru viitorii candidaţi care vor absolvi liceul în acest an, MA scoate la concurs mai multe posturi de sublocotenent. Pentru Academia Forţelor Terestre Sibiu sunt alocate 112 locuri, dintre care 29 pentru fete. Pentru Academia Forţelor Aeriene Braşov, la nivel naţional sunt alocate 55 de locuri, dintre care 15 posturi pentru fete. La Academia Tehnică Militară Bucureşti sunt 115 locuri, atât pentru fete, cât şi pentru băieţi, iar la Academia Navală Constanţa, MA scoate la concurs 40 de locuri (patru fete şi 36 de băieţi). „Durata studiilor este de trei ani. Candidaţii vor fi încadraţi cu gradul de sublocotenent şi vor beneficia de repartiţie în unităţile militare“, a ţinut să precizeze Hău.

Absolvenţii de liceu care au cel mult 24 de ani se pot îndrepta şi către învăţământul militar postliceal. Pentru Şcoala militară de maiştri din Piteşti au fost alocate 29 de locuri (trei fete şi 26 de băieţi), la Şcoala militară de maiştri de la Boboc-Buzău sunt 25 de locuri, în timp ce pentru Şcoala militară din Constanţa sunt alocate 38 de locuri.

Centrul Militar Judeţean derulează în această perioadă o acţiune de promovare a profesiei militare în unităţile de învăţământ din judeţ, cu scopul de a populariza instituţiile militare de învăţământ, dar şi de a recruta potenţialii candidaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS