10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMii de dosare nesoluţionate de procurori

Mii de dosare nesoluţionate de procurori

VÂLCEA. Procurorii vâlceni au de soluţionat dosare vechi aflate pe rol şi de trei, patru ani, în prezent având câteva mii de cauze nerezolvate. Teodor Trancă, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că problema cea mai mare pe care o au în prezent procurorii şi Parchetele din judeţul Vâlcea este legată de operativitatea cu care sunt soluţionate cauzele. „Mă refer aici la vechimea unor dosare care trenează pe rolul organelor penale chiar şi de patru ani. În prezent, mai avem de soluţionat cinci dosare din anul 2004, la Parchetul din municipiul Râmnicu Vâlcea. Unele nu le-am putut soluţiona pentru că aşteptăm, de ani buni, rapoarte de expertiză de la Institutul de Medicină Legală «Mina Minovici» din Bucureşti, iar în altele nu am reuşit să audiem toate persoanele pentru că sunt dispărute. Sunt motive obiective pentru care nu am reuşit să rezolvăm aceste dosare şi sperăm ca anul acesta să le soluţionăm“, a spus prim-procurorul. Teodor Trancă a precizat că unul dintre dosarele nesoluţionate din anul 2004 se referă la o culpă medicală. Acesta vizează moartea în luna iulie 2004 a Luizei Curezeanu, de 20 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care a decedat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, la trei zile după ce a fost internată. „Aşteptăm o expertiză de la IML Bucureşti ca să putem soluţiona acest dosar“, a afirmat prim-procurorul.

 

Peste 5.300 de dosare rămase nesoluţionate din 2007

 

În afara dosarelor nerezolvate în 2004, procurorii mai au pe rol câteva mii de cauze din 2005 (17 dosare), 2006 (75 de dosare) şi 2007. La acestea se adaugă alte câteva sute de la Parchetul din oraşul Horezu, instituţie care duce lipsă de procurori de mai bine de un an. „Au rămas nesoluţionate, în 2007, 5.365 de cauze. Se observă o creştere a numărului cauzelor nesoluţionate cu 30% în 2007, comparativ cu 2006. Acest lucru este cauzat de modificările legislative din ultima perioadă, 2007 fiind primul an în care Legea nr. 356 se aplică pe deplin“, a mai spus Teodor Trancă.

Prim-procurorul speră ca situaţia să nu se menţină în 2008 şi să fie rezolvate cât mai multe cauze, pentru că altfel dosarele vor sta în stocuri la Parchete. Din cele 24.205 dosare pe care le-au avut de soluţionat Parchetele vâlcene, anul trecut, au fost rezolvate 18.412 cauze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS