12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRăzboi pe subvenţii

Război pe subvenţii

Federaţia Sindicală Agrostar va da în judecată Guvernul României şi Ministerul Agriculturii pentru neplata în totalitate a restanţelor aferente subvenţiilor care le reveneau fermierilor pe anul 2007. Ministerul Agriculturii nu poate să dea subvenţie la motorină pentru că nu-i dă voie Codul fiscal.

Agrostar a contactat avocaţi pentru a da în judecată Ministerul Agriculturii şi guvernul dacă până la sfârşitul acestei luni nu vor fi plătite restanţele la subvenţiile rămase de anul trecut.

„Azi (ieri-n.r.) am avut o rundă de negocieri cu secretarul de stat Gheorghe Albu şi nu am ajuns la nici o concluzie.

Tot timpul ne explică faptul că sunt legaţi de angajamente cu Uniunea Europeană, dar noi ne vrem banii care ni se cuvin. Bineînţeles că vom mai avea negocieri, iar dacă nu se va întâmpla nimic, vom continua procedurile pe care le-am anunţat.

Negociatorii de la minister nu vor să subvenţioneze decât cu 10.000 de lei vechi litrul de motorină, în condiţiile în care noi cerem subvenţie la jumătate din costul litrului, aşa cum este şi în Franţa“, a declarat ieri, pentru Gazeta de Sud, secretarul general al Agrostar, Tudor Dorobanţu.

Ministerul, dator la fermieri

 

Ministerul Agriculturii are o restanţă de 3,8 miliarde de lei la cupoanele acordate fermierilor pentru culturile de toamnă, din care instituţia a achitat 80%. De asemenea, din restanţele subvenţiilor pe cap de vacă, în valoare de 2,7 miliarde de lei, precum şi la cele pe cap de oaie, însumând 42 de miliarde de lei, au mai rămas de plătit 30% din total. În ceea ce priveşte sprijinul financiar acordat agricultorilor în cazul calamităţilor care au afectat culturile de porumb şi floarea-soarelui, reprezentanţii Agrostar susţin că din restanţa de 300 de miliarde de lei nu s-a achitat nimic. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu restanţele la Legea creditului şi cu subvenţiile corespunzătoare epizotiilor (bani care se acordă pentru tratamente la bovine), care totalizau 101 miliarde de lei, respectiv 50 de miliarde de lei. Totodată, Ministerul Agriculturii are o restanţă de 101 miliarde de lei faţă de producătorii de legume şi fructe. Până în prezent, a fost restituită o sumă de 60 de miliarde de lei.

 

Subvenţia la motorină nu este legală

 

Directorul APIA Dolj, Sergiu Drăgancea, a spus că judeţul nu are restanţe la plăţi. „Suntem cu plăţile în luna decembrie, iar luna ianuarie este în graficul de plată. Mai sunt mici diferenţe de achitat fermierilor cărora băncile le-au închis conturile din diferite motive, cum ar fi neplata comisionului de întreţinere, sau sunt fermieri care şi-au schimbat conturile şi nu ne-au anunţat. La noi nu sunt probleme deosebite“, a declarat Sergiu Drăgancea. Reprezentantul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, secretar de stat Gheorghe Albu, crede că nu vor fi probleme cu plata restanţelor la subvenţii. „Decontarea bonurilor valorice s-a făcut în proporţie de 99%. Pentru alte subvenţii se vor face plăţile cât se va putea de repede. Unele acte normative au fost adoptate în şedinţa de guvern din 19 decembrie 2007 şi nu a fost timp efectiv pentru a se derula plata. Asta nu înseamnă că nu facem plăţi! Pentru subvenţiile pe animale, plata s-a făcut în două tranşe şi este achitată în proporţie de 70% şi se fac plăţi în continuare. În general, am căzut de acord cu sindicatul Agrostar, mai puţin asupra subvenţiei la motorină. Aici trebuie avute în vedere legislaţia, regulamentele şi tratatul de aderare. Reducerea accizei la motorină se va face eşalonat, în trei ani de la aderare, cu 33,33%. Anul trecut, subvenţia a fost de un leu, iar anul acesta încercăm să dăm măcar atât, deşi Codul românesc fiscal nu ne dă voie nici atât. Ministrul se va întâlni cu cei de la finanţe şi va discuta o posibilitate de a acorda acel leu pe litrul de motorină, dar în nici un caz 1,7 lei, cât cer sindicatele“, a spus secretarul de stat Gheorghe Albu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII