16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDecani fără egal

Decani fără egal

Candidaţii la funcţiile de decan ale facultăţilor din cadrul Universităţii din Craiova sunt scutiţi de orice emoţii la alegerile care au loc în aceste zile. Speriaţi de concurenţă, profesorii sau conferenţiarii universitari care visau un post la şefia facultăţilor au lăsat locul celui mai tare şi nu şi-au mai depus candidaturile. Concurenţă este numai la decanatele Facultăţilor de Horticultură, Agricultură şi Economie şi Administrarea Afacerilor.

 

La majoritatea facultăţilor craiovene s-a depus câte o singură candidatură. Pentru postul de decan la Facultatea de Matematică-Informatică s-a înscris prof. dr. Nicolae Ţânţăreanu, la Facultatea de Fizică funcţia de decan este dorită tot de un singur cadru didactic universitar, prof. dr. Radu Constantinescu, actual prorector al Universităţii din Craiova, la Facultatea de Chimie, conf. dr. Cezar Spînu vrea să fie decan, iar la Educaţie Fizică şi Sport s-a înscris la concurs prof. dr. Marian Dragomir. Pentru funcţia de decan al Facultăţii de Litere candidează prof. dr. Nicolae Panea, care în prezent este prorector al Universităţii, iar la Facultatea de Istorie, Filosofie, Geografie şi-a depus candidatura prof. dr. Dumitru Otovescu. Şi la Facultatea de Teologie este un singur candidat pentru funcţia de decan, prof. dr. Ion Popa Irineu, la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative candidează tot un singur cadru didactic, prof. dr. Dan-Claudiu Dănişor, iar la Mecanică şi-a depus dosarul pentru postul de decan prof. dr. ing. Dumitru Nicolae.

Fostul prefect Nicolae Giugea vrea să fie decan la Horticultură

La unele facultăţi craiovene, actualii decani nu au contracandidaţi şi se prezintă singuri la alegeri. La Electrotehnică s-a înscris prof. dr. ing. Eleonor Stoenescu, la Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică – prof. dr. ing. Dan Popescu, iar la Inginerie şi Managementul Sistemelor Tehnologice Drobeta Turnu Severin candidează prof. dr. ing. Mihail Mangra, toţi fiind în prezent decanii acestor facultăţi. Cel mai râvnit post de decan este cel al Facultăţii de Horticultură, unde s-au înscris trei candidaţi, printre care şi fostul prefect de Dolj Nicolae Giugea, care, alături de prof. dr. ing. Ion Mitrea şi Nicolae Baciu, candidează la conducerea facultăţii. Concurenţă este şi la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, actualul prorector, prof. dr. Lucian Buşe, concurând cu prof. dr. Gheorghe Pîrvu la conducerea facultăţii, dar şi la Facultatea de Inginerie în Electromecanică, Mediu şi Informatică Industrială, unde s-au înscris conf. dr. ing. Sorin Enache şi prof. dr. ing. Gheorghe Manolea.

Pentru funcţia de decan al Facultăţii de Agricultură concurează două cadre didactice, prof. dr. ing. Iancu Stancu şi conf. dr. ing. Marin Soare. Pentru postul de decan al departamentului Matematici Aplicate s-a înscris conf. dr. Maria Predoi, iar la departamentul Pregătirea Personalului Didactic candidează conf. dr. Ionel Predoi. La departamentul Limbi Străine Aplicate nu s-a înscris nimeni la concursul pentru ocuparea postului de decan, acesta fiind condus de un şef interimar.

Decani cu prea multe mandate sau în prag de pensionare

Conducerea Universităţii din Craiova consideră că slaba concurenţă pentru posturile de decan arată că actualii candidaţi i-au speriat pe cei care ar mai fi dorit să candideze. „Lansarea competiţiei a fost făcută public. Oamenii şi-au evaluat forţele şi, auzind că se înscrie unul sau altul, au hotărât să nu intre în competiţie, au considerat că nu ar avea şanse şi că nu s-ar ridica la performanţele actualilor candidaţi. Au fost cazuri când la anumite facultăţi, cum ar fi cele de Matematică, Istorie, Chimie, Teologie, Mecanică, Horticultură, actualii decani sunt deja la al doilea mandat sau au depăşit ori depăşesc în primii trei ani ai viitorului mandat vârsta de pensionare“, a explicat Ion Vladimirescu, rectorul Universităţii din Craiova. Pentru funcţiile de conducere academică pot candida, conform metodologiei, doar cadrele didactice titulare ale universităţii care au funcţia didactică de profesor sau conferenţiar universitar şi cercetătorii cu titlul de doctor, cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată şi normă de bază în universitate. Nu pot candida persoanele care au împlinit vârsta legală de pensionare de 65 de ani sau cele care depăşesc această vârstă în primii trei ani ai mandatului. Sunt declarate alese într-o funcţie de conducere persoanele care au obţinut cel puţin jumătate plus unu voturi din numărul total al membrilor cu drept de vot prezenţi, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi primite pentru ocuparea funcţiilor la care au candidat. Dacă pentru o funcţie de conducere nici unul dintre candidaţi nu a obţinut cel puţin jumătate plus unu din voturi, atunci se organizează un nou tur de scrutin, la care participă numai primii doi candidaţi clasaţi în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute. Dacă nici în al doilea tur de scrutin alegerea nu se poate finaliza, se reia procedura în maximum trei zile, acceptându-se candidaturi noi şi eventuale retrageri de candidaturi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

17 COMENTARII