16.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCâinii comunitari vor fi microcipaţi

Câinii comunitari vor fi microcipaţi

Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu şi cei ai Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Gorj s-au întâlnit ieri-dimineaţă, pentru a stabili un plan de urgenţă privind apariţia focarelor de rabie în zona municipiului. Acţiunile au demarat cu vaccinarea câinilor din adăpostul „Pro Animals“, iar de astăzi vor fi prinşi şi vaccinaţi câinii fără stăpân. Animalele vor fi duse în ţarcul realizat de Primăria Târgu Jiu în prelungirea padocului utilizat de Asociaţia „Pro Animals“. Câinii vaccinaţi vor fi crotaliaţi sau microcipaţi pentru că după 14 zile vor fi puşi în libertate, dacă nu au probleme de sănătate.

„Primăria Târgu Jiu şi DSV Gorj fac apel la cetăţeni să evite contactul cu câinii comunitari. De asemenea, facem apel la proprietarii de câini să permită vaccinarea lor de către angajaţii DSV Gorj, în colaborare cu Direcţia de Servicii Comunitare. Vaccinarea câinilor din curţile târgujienilor este gratuită“, a spus Ramona Evulescu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII