10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFurt de lemne în judeţul Vâlcea

Furt de lemne în judeţul Vâlcea

Jandarmii vâlceni au organizat la sfârşitul săptămânii trecute trei acţiuni pentru prevenirea furtului de material lemnos şi a transportului acestuia fără documentele care să ateste provenienţa.

Primul care a căzut în plasa oamenilor legii a fost Constantin V., de 37 de ani, din Corbii din Vale, comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Vâlcea. Acesta a fost depistat pe un drum forestier aflat în pădurea localităţii Nicolae Bălcescu, unde tăia arbori cu ajutorul unui ferăstrău mecanic. „Trecând la identificarea persoanei, jandarmii au constatat că se numeşte Constantin V., care a declarat că nu deţine acte de provenienţă pentru materialul lemnos rezultat în urma tăierii şi arborii secţionaţi nu aveau aplicată marca prevăzută de legislaţia în vigoare. Materialul lemnos, de 5,763 metri cubi, având o valoare totală de 1.153,81 lei, a fost confiscat şi predat până la soluţionarea cauzei, pe bază de proces-verbal, lucrătorilor Ocolului Silvic Stoiceni, iar ferăstrăul a fost depus în camera de corpuri delicte a Jandarmeriei Vâlcea“, a precizat colonelul Ion Idu, şeful IJJ Vâlcea. Constantin V. se face vinovat de comiterea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 26/1996 (Codul Silvic).

Alţi hoţi de lemne au fost depistaţi pe un drum forestier din pădurea comunei Pesceana, judeţul Vâlcea. Oamenii legii au observat în punctul Dealul Ursoaia două persoane care tăiau arbori cu ajutorul unui ferăstrău mecanic. Trecând la identificarea acestora, ei au constatat că se numesc Dumitru C., de 57 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, şi Victoria N., de 40 de ani, din comuna Pesceana. Materialul lemnos în cantitate de 0,788 metri cubi, având o valoare totală de 58,31 lei, a fost confiscat şi predat pe bază de proces-verbal lucrătorilor Ocolului Silvic Drăgăşani. Pentru fapta comisă, Dumitru C. şi Victoria N. au fost sancţionaţi contravenţional, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/2000, cu amenzi în valoare totală de 2.000 de lei.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS