12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Asfaltul ciur

Telescoapele, rezervoarele, băile de ulei, tobele de eşapament şi spoilerele maşinilor gem prin gropanele Băniei. Drumurile au ieşit din zăpadă sită, asemenea respectului primăriei şi al constructorilor faţă de banul public pe care-l mănâncă. Vinovată e găsită numai iarna, care nu avea ce să caute peste asfaltul estival din Craiova.

La fiecare cinci minute un autovehicul trosneşte din toate încheieturile în groapa din intersecţia bulevardului Râului cu strada Brestei. Unii şoferi nu văd la timp craterul, unii nu mai au spaţiu să-l ocolească, iar alţii îşi imaginează că pot evita impactul cu malurile înalte de bituum mergând cu maşina încet-încet. Păcăliţi, şoferii trec mai departe scrâşnind din dinţi la ţipetele metalice ale diverselor piese de sub maşină şi clătinând violent din cap ca răspuns la reacţia suspensiilor maltratate. Aplecat, un om poate sta nevăzut în mijlocul carosabilului. Şoferii îi văd pe reporterii GdS şi urlă ca din gură de şarpe, fiindcă au timp berechet până izbutesc să traverseze intersecţia. „Măsuraţi groapa! Ce adâncime are?“, „Filmaţi, frate, că asta nu e stradă!“ sau „Pozaţi şi hoţii de la primărie, că la ei sunt banii de asfalt!“ sunt doar câteva dintre declaraţiile pe care oamenii ni le-au dat fără să le cerem. Iar craterele au apărut cu miile în toată Craiova, asfaltarea şi reparaţiile stradale de mântuială nerezistând celor două săptămâni de iarnă veritabilă, singura vinovată dovedită pentru distrugerea străzilor.

„Diferenţele foarte mari de temperatură au condus la degradarea unor porţiuni de carosabil (…)“, sună o explicaţie oficială pe care ne-o livrează, între altele, Primăria Craiova.

 

„Aşa face toate…“

 

Primăria Craiova însăşi a recunoscut că numai „pe arterele principale“ există 250 de capcane, care trebuie urgent nivelate. Cum, nu ştie nimeni, fiindcă în prezent nu există un grafic de reparaţii pentru 2008 şi nici bani alocaţi pentru execuţia acestor lucrări. Potrivit purtătoarei de cuvânt a administraţiei, Carmen Licu, municipalitatea va încerca soluţia astupării gropilor-mutant cu pietriş, urmând ca imediat după aprobarea bugetului să lanseze licitaţia pentru plombări, cel mai probabil pe 18 februarie. „În acest an vor fi alocate 360 de miliarde de lei vechi pentru reparaţiile stradale“, a mai spus Carmen Licu. Sumele îşi pierd însă orice relevanţă când conduci pe străzile Craiovei proaspăt ieşite la soare. Şefii din primărie completează şi ei cu nişte explicaţii de genul „nu vin firme serioase la licitaţie“ ori „firmele serioase au preţuri foarte mari şi nu câştigă licitaţiile“, adică un fel de „Asta e! Aşa face toate…“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII