16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSinistraţii nu locuiesc în casele construite de guvern

Sinistraţii nu locuiesc în casele construite de guvern

68 de familii din Gorj au ales să locuiască în casele construite de Guvernul României. Sinistraţii stau încă în imobilele afectate de alunecările de teren, dar renovate.

 

Din cele 200 de case construite cu fonduri guvernamentale pentru sinistraţii din comunele Roşia de Amaradia şi Alben, doar 68 sunt locuite. Imobilele cele noi au fost ridicate la Cojani, localitate componentă a oraşului Târgu Cărbuneşti, şi la Câmpu Mare, din comuna gorjeană Albeni. La Cojani, din cele 58 de locuinţe predate sinistraţilor sunt folosite permanent numai 12, iar la Câmpu Mare, din cele 142 de case sunt locuite numai 56.

Reprezentanţii Prefecturii Gorj au declarat că la Cojani oamenii nu locuiesc în noile locuinţe din cauza lipsei banilor pentru construirea anexelor gospodăreşti – adăposturi pentru animale şi păsări, realizarea împrejmuirilor. Unii dintre ei au făcut împrumuturi la bănci pentru acoperirea acestor cheltuieli, dar mulţi şi-au reabilitat locuinţele afectate de alunecările de teren din 2005, în prezent, locuind în ele.

Lipseşte apa potabilă

Familiile cărora li s-au construit case la Câmpu Mare spun că nu s-au mutat în noile locuinţe pentru că nu există apă potabilă în zonă. Până în prezent, au fost forate trei puţuri, dar administraţia locală nu a reuşit racordarea caselor la reţeaua de alimentare. Oamenii mai reclamă lipsa iluminatului public, nefinalizarea lucrărilor la drumurile de acces şi a rigolelor de scurgere a apei, lipsa banilor pentru construirea anexelor gospodăreşti. „Unde să ne mutăm? Nu avem apă acolo, ce să facem, că fără apă nu putem trăi. Este mai bine la noi în sat. Sperăm să nu ne mai dea Dumnezeu vreo nenorocire“, a spus o sinistrată. „Nu este apă de băut. Trebuie să mergem la câţiva kilometri să luăm. Cărăm cu bidoanele“, a afirmat un sinistrat.

Casele cele noi au fost gata la sfârşitul anului 2006, dar foarte puţini sinistraţi au ales să se mute. Oamenii au fost nemulţumiţi de calitatea lucrărilor, preferând să locuiască în casele din Seciuri sau în cele din comuna Albeni, imobile afectate de alunecări.

 

Se caută soluţii

 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj a stabilit, la sfârşitul săptămânii trecute, o serie de măsuri urgente menite să asigure condiţii normale de locuit familiilor cărora li s-au repartizat locuinţe în noile vetre de la Cojani şi Câmpu Mare. Autorităţile judeţe au stabilit că printre măsuri se vor număra: finalizarea lucrărilor la drumurile de acces şi a rigolelor, realizarea reţelei de canalizare a apei menajere, iluminat public, alimentare cu gaze şi apă a tuturor locuinţelor, executarea împrejmuirii la faţada principală a gospodăriilor, achiziţionarea unui teren în vederea amenajării unui cimitir.

În urma alunecărilor de teren produse în luna mai 2005, pe teritoriul judeţului Gorj a fost necesară reconstruirea, cu fonduri alocate de stat, a 200 de locuinţe pentru sinistraţii strămutaţi din localităţile Seciuri, Bustuchin şi Albeni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII