16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Rupţi de lume

MEHEDINŢI. În timp ce autorităţile judeţene din Mehedinţi anunţau că nu există sate izolate şi nici persoane care să aibă nevoie de ajutor, aproape 2.000 de oameni din trei localităţi se zbat în nămeţi înalţi de un metru, fără ca nimeni să le dea o mână de ajutor.

 

Nordul judeţului în nămeţi

 

Localităţile din nordul judeţului Mehedinţi au căzut, una după alta, pradă zăpezii. Ninsorile dau mari bătăi de cap oamenilor care trăiesc în această zonă. Una dintre localităţile izolate este Godeanu, unde 800 de suflete nu mai au nici o legătură cu civilizaţia. La şapte zile de la prima ninsoare, singurii care au ajuns la această aşezare au fost reporterii noştri. Drumul era neatins, zăpada fiind exact aşa cum o aşternuse Dumnezeu. În satul izolat ne aşteptau oameni bătrâni, bolnavi căzuţi la pat şi autorităţi disperate că nu ştiau cum să rezolve situaţia.

„Vai de capul nostru, am anunţat peste tot că nu putem ieşi din casă, dar nu a trecut nimeni pe drum. Zăpada are peste un metru şi tot ninge. Nu mai avem alimente, apă şi nici lemne de foc“, a spus un bătrân de 95 de ani, veteran de război.

În sat, am strigat la două, trei case şi ne-au răspuns mai mulţi bătrâni. Toţi s-au plâns de lipsa proviziilor şi se temeau de ninsoarea ce părea să nu se mai sfârşească. „Dumnezeu cu mila! Ce să facem? Suntem bolnavi, nu mai avem medicamente şi nici ce mânca. Ne este frică de omătul asta mare, parcă suntem în ţara zăpezilor. Cel mai rău este când bate vântul. E frig şi noi suntem singuri“, au povestit alţi doi bătrâni din Godeanu.

Localnicii aşteptau de şapte zile un buldozer, care pare că s-a împotmolit la Balta, altă aşezare cu probleme.

 

Satul Moiseşti nu se mai vede din zăpadă

 

A doua localitate cu probleme este satul Moiseşti, din comuna Iloviţa, unde sunt izolate 50 de familii. Oamenii au sunat la primărie şi la consiliul judeţean, dar nu le-a venit nimeni în ajutor. Drumul lung de peste cinci kilometri de la strada principală până în sat nu a fost călcat de picior de om.

„Vai de mama noastră, o să murim precum câinii de frig!. Zăpada este până la streaşina casei şi tot mai creşte. Unde sunt utilajele? Să vină măcar cu plugul cu boi să ne dezgroape, că aici ne putrezesc oasele“, au spus, speriaţi, mai mulţi oameni din Moiseşti. La cinci kilometri de Moiseşti, în aceeaşi situaţie dramatică se găsesc 100 de familii din localitatea Negruşa. În acest sat nu am putut ajunge nici noi, deoarece zăpada viscolită măsura pe drum aproape un metru şi jumătate. Cum se descurcă acei oameni, doar Dumnezeu ştie.

Edilii acestor localităţi caută disperaţi soluţii, dar autorităţile judeţului Mehedinţi par să fi uitat de ei.

„Am cerut ajutor la Prefectura Mehedinţi şi la Situaţii de Urgenţă, dar nu am primit nici un răspuns. Nu am cu ce să deblochez strada, a nins prea mult şi ne-a acoperit toate utilajele şi uneltele. Dacă nu se va interveni, nu va începe nici şcoala“, s-a plâns primarul comunei Godeanu. Primarul din Iloviţa a spus că munceşte de trei zile la deszăpezirea drumurilor, dar situaţia creată în satul Moiseşti îl depăşeşte. „Nu ştiu cum să acţionez în Moiseşti, a nins mult şi nu pot intra cu nici un utilaj. O să încerc luni cu oamenii de la ajutorul social, să intrăm cu sapele şi lopeţile, poate facem o cărare spre cei izolaţi“, a explicat Ion Pătăşanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII