21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalNoi campusuri şcolare în Olt

Noi campusuri şcolare în Olt

Alte trei licee din Olt vor fi cuprinse în 2008 în programul de realizare de campusuri şcolare şi reabilitare şcoli de arte şi meserii, la sfârşitul săptămânii trecute fiind stabilite unităţile în care vor fi începute lucrările, unul dintre criterii fiind existenţa spaţiului. Este vorba de Liceul Teoretic Potcoava, unde se vor realiza o sală de sport, cămin şi cantină pentru elevi, de Colegiul Tehnic „Matei Basarab“ Caracal, cuprins în programul de reabilitare SAM, şi de Liceul Teoretic Balş, liceu cu clase sportive, unde din vară va fi înfiinţată o clasă cu program sportiv, argumentul fiind că liceul are profil sportiv la clasele V-VIII şi trebuie asigurată continuitatea, în Balş nefiind club sportiv şcolar.

Colegiul tehnic din Caracal, cea mai mare unitate de învăţământ tehnic din zonă, dar şi şcoala condusă până de curând de inspectorul şcolar general adjunct Gheorghe Chiţu, va beneficia la sfârşitul programului de cantină şi ateliere noi, în timp ce în curtea Liceului Teoretic Balş se vor înălţa o clădire cu destinaţia de cantină la parter şi club la etaj şi alta cu destinaţia de cămin, cu garsoniere pentru elevi şi profesori, conform declaraţiilor inspectorului şcolar general Nicolae Drăghici. Anul trecut s-au început lucrările de construire a patru campusuri la: Liceul Teoretic Osica de Sus, Grupul Agricol Scorniceşti, Colegiul Naţional „Ion Minulescu“ şi Grupul Agricol Corabia. La sfârşitul lui 2007, 30 de miliarde din banii alocaţi pentru cele patru campusuri s-au întors la minister, nefiind cheltuiţi.

Astăzi se definitivează la ISJ Olt şi lista celor 20 de şcoli care vor beneficia de microbuze în „primul val“ din 2008, întâietate având şcolile care se vor comasa, adică şcoala din cartierul Tudor Vladimirescu (Corabia) şi Şcoala Băleasa, Găvăneşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS