22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPuţine cereri pentru cardul european

Puţine cereri pentru cardul european

Doljenii nu s-au grăbit în noul an să solicite cardul european de asigurări de sănătate. Până azi, la ghişeele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj se înregistraseră doar 15 cereri, deşi reprezentanţii acestei instituţii se aşteptau la un număr mult mai mare, având în vedere că din acest an, potrivit reglementărilor europene, eliberarea cardului eropean urmează să se facă gratuit.

Potrivit CAS Dolj, persoanele care solicită eliberarea cardului european de sănătate vor primi deocamdată certificate provizorii, urmând ca eliberarea cardurilor să fie reluată, de data aceasta gratis, după atribuirea contractului de tipărire, printr-o nouă licitaţie.

 

Doar patru solicitări de decontare din ţările UE

 

Deşi anul trecut cardul european s-a eliberat contra cost – iniţial a costat 2,2 lei, iar din august 4,39 lei – numărul cererilor în judeţul Dolj a fost foarte mare, de aproape 5.000. „În primul semestru au fost 3.052 de cereri, iar din semestrul al doilea s-a schimbat firma care tipărea certificatele. Până la atribuirea contractului s-au primit 806 cereri, pentru care s-au eliberat certificate provizorii şi, după ce licitaţia s-a încheiat, au mai fost primite 1.028 de cereri“, a spus Daniela Gheorghe.

CAS Dolj nu are până acum o evidenţă a persoanelor care au folosit în 2007 cardul european de sănătate. Asta pentru că abia acum au început să ajungă la CAS Dolj cererile de decontare din partea caselor de asigurări din ţările UE care au plătit asistenţa medicală pentru românii aflaţi în vacanţă. Până acum, CAS Dolj a primit doar patru astfel de cereri.

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS