12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Scurte ştiri

Rus demisionează de la şefia PSD Cluj

Ioan Rus a anunţat ieri că intenţionează să demisioneze din funcţia de preşedinte al organizaţiei PSD Cluj. El le-a spus colegilor din Biroul Permanent Judeţean Cluj că va rămâne vicepreşedinte PSD pe Regiunea Nord-Vest, „pentru a încerca o mai bună coordonare a activităţii partidului la nivel regional“.

Fostul prefect de Cluj, deputatul Vasile Soporan, va îndeplini funcţia de preşedinte interimar până la convocarea conferinţei pentru alegerea viitorului preşedinte al PSD Cluj.

Adrian DINU

„Şpagă“ de 65 de milioane de euro pentru PSD

Liderul PD-L, Emil Boc, a afirmat ieri, într-o conferinţă de presă, că PNL a oferit prin negocieri 65 de milioane de euro administraţiilor locale coordonate de PSD, pentru ca social-democraţii să voteze Bugetul de stat pe 2008. „Lucrurile sunt de ordinul evidenţei că baronii locali ai PSD au negociat şi negociază şi în prezent cu Bogdan Olteanu şi cu ceilalţi lideri PNL sume ce se cifrează la 65 de milioane de euro, cel puţin, pentru administraţiile locale ale PSD, astfel încât bugetul să fie votat de PSD“, a spus Emil Boc, evitând să divulge de unde are asemenea informaţii.

Adrian DINU

Ion Jinga, propus ambasador la Londra

Diplomatul Ion Jinga a primit ieri avizul comisiilor de politică externă ale parlamentului, cu unanimitate de voturi, pentru a ocupa funcţia de ambasador la Londra, vacantă de mai mult de un an. Jinga a fost până de curând ambasador al României în Belgia, activând la Bruxelles din mai 2003. Alegerea sa a fost urmarea unui compromis la care au ajuns în septembrie preşedintele Traian Băsescu şi ministrul de externe Adrian Cioroianu. În vârstă de 46 de ani, Ion Jinga este de profesie inginer fizician, dar are şi un doctorat în drept şi a absolvit, în 1992, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA). Are un masterat în integrarea europeană acordat de Colegiul Europei de la Bruges şi a avut o bursă de cercetare la NATO. Activează în Ministerul de Externe din 1992.

Adrian DINU

Gaz metan în cartierul Brătianu

Câteva zeci de familii din Lonea, care locuiesc în cartierul Brătianu, vor avea gaz metan în locuinţe, după ce autorităţile locale vor finaliza parteneriatul cu Consiliul Judeţean Hunedoara şi reprezentanţii firmei de distribuţie a gazului. Primarul Ilie Păducel spune că investiţia este estimată la câteva sute de milioane de lei şi va fi finalizată anul viitor în primăvară. „Costul estimativ este de trei miliarde de lei vechi şi vom putea lucra imediat ce vremea ne va permite“, a spus primarul din Petrila. Cartierul de case este situat în Lonea şi este singurul loc în care autorităţile locale din Petrila nu au reuşit introducerea gazului metan până în acest an.

Diana MITRACHE

Şedinţă de consiliu local cu şampanie şi colinde

Ultima şedinţă a Consiliului Local Târgu Jiu s-a desfăşurat ieri şi a avut un caracter festiv. Şedinţa a început cu un mic concert susţinut de Ansamblul „Maria Lătăreţu“ al Şcolii Populare de Artă Târgu Jiu, care a cântat mai multe colinde. Consilierii locali au aprobat în regim de urgenţă cele 17 informări şi proiecte de hotărâri. Într-un sfert de oră, toate punctele de pe ordinea de zi au fost epuizate. Consilierul local Vasile Antonie, care a fost preşedinte de şedinţă, a spus că numărul hotărârilor adoptate în acest an de Consiliul Local Târgu Jiu a fost de aproximativ 500. La final, toţi cei prezenţi au ciocnit un pahar de şampanie.

Andrei IONESCU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS