10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalO minoră a furat o armă

O minoră a furat o armă

O minoră din Craiova s-a ales cu dosar penal după ce a furat o puşcă de vânătoare dintr-o maşină parcată, lăsată deschisă.

Poliţiştii Secţiei 1 Craiova au fost sesizaţi miercuri, în jurul orei 9.00, de Constantin Sgaibă, de 37 de ani, din localitatea doljeană Unirea, despre faptul că i s-a furat o armă de vânătoare din maşina parcată pe una dintre străzile municipiului. Bărbatul venise în oraş pentru a duce puşca la reparat la un armurier.

Echipa operativă de poliţişti din cadrul secţiei a constatat, în urma cercetărilor, că puşca a fost furată de B.M., o minoră de 12 ani, din Craiova. Aceasta a profitat de faptul că uşa maşinii era deschisă şi a sustras arma. S-a plimbat cu puşca de vânătoare asupra sa până în zona Grădinii Botanice, unde a abandonat-o şi unde a şi fost găsită de poliţişti.

Minorei i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar lui Constantin Sgaibă i s-au întocmit documentele în vederea retragerii dreptului de a mai deţine arme şi muniţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII