5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPE proclamă oficial Carta drepturilor fundamentale

PE proclamă oficial Carta drepturilor fundamentale

Actuala sesiune a Parlamentului European este considerată aici, la Strasbourg, ca având o semnificaţie deosebită, ea marcând unul dintre momentele importante din istoria instituţiilor Uniunii Europene. Ieri, în cadrul unei ceremonii oficiale cu totul speciale, preşedintele PE, Hans-Gert Pottering, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, şi premierul portughez José Socrates, preşedintele în exerciţiu al Consiliului Europei, au semnat Carta drepturilor fundamentale. Iniţierea unui astfel de eveniment are un foarte clar obiectiv politic. El, au relevat surse competente din Parlamentul European, conferă cartei atât o mai mare vizibilitate în rândul opiniei publice, cât şi o bază juridică în Tratatul constituţional modificat al UE, ce va fi semnat azi, 13 decembrie, la Lisabona, de şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de membri ai Uniunii. Anterior, documentul a fost parte integrantă a proiectului Constituţiei europene, respins de Franţa şi Olanda şi nesupus ratificării de către alte state membre ale UE. În noul text, carta figurează ca una dintre „anexe“, ce nu se aplică tuturor membrilor, după ce Marea Britanie şi Polonia au formulat amendamente ce au vizat limitarea caracterului de constrângere şi prevenirea implicării europene în legislaţia socială naţională. Un protocol-anexă la Tratatul de la Lisabona introduce măsuri speciale pentru Marea Britanie şi Polonia, în care sunt stabilite excepţiile de la competenţele Curţii Europene de Justiţie şi de la cele ale tribunalelor naţionale în ceea ce priveşte apărarea drepturilor recunoscute în cartă. Dacă Tratatul de la Lisabona este ratificat de toţi cei 27 de membri ai UE, Curtea Europeană de Justiţie va avea misiunea de a veghea la respectarea cartei în toate actele Uniunii Europene. De relevat însă că textul final este interpretabil, Curtea de Justiţie din Luxemburg fiind totuşi cea care decide ce este şi ce nu este compatibil cu carta şi cu legislaţia naţională.

Drepturile prevăzute de cartă

Drepturile prevăzute de cartă sunt grupate în şase capitole: Respectarea demnităţii, Libertăţile, Egalitatea în faţa legii, Drepturi cu caracter social, Cetăţenia, Drepturile în justiţie. Este vorba de drepturi bazate pe prevederile recunoscute deja de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de tradiţiile constituţionale ale statelor membre ale UE, Carta socială europeană a Consiliului Europei, precum şi de alte convenţii internaţionale la care a aderat Uniunea sau statele membre. Sintetizând spiritul noului document, eurodeputatul german Jo Leinen, preşedintele Comisiei pentru probleme constituţionale a PE, sublinia că „egalitatea între bărbaţi şi femei, dreptul la securitate socială, la un mediu înconjurător curat, dreptul la o bună administraţie în stat şi accesul la documente vor face parte din acquis-ul comunitar“.

Maria CORA (corespondenţă din Strasbourg)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS