12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVarianta opt pentru proba de matematică

Varianta opt pentru proba de matematică

VÂLCEA. Cei peste 8.600 de elevi din judeţul Vâlcea, care susţin tezele cu subiect unic, au avut de rezolvat, la proba de matematică, varianta cu numărul opt, din zece posibile. Cele 14 centre de comunicare din judeţ au multiplicat variantele de subiect, apoi au fost distribuite către unităţile de învăţământ până la ora 11.30. Proba a început la ora 12.00, iar durata tezei a fost de două ore din momentul primirii subiectelor. Subiectele au avut un grad de dificultate mediu şi au fost elaborate în cadrul Centrului Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar. „Eu cred că teza unică este catastrofală, prin modul de organizare şi desfăşurare. Ministerul Educaţiei şi Cercetării nu răspunde de această teză unică, ci Centrul Naţional pentru Curriculum, Evaluare şi Examinare în Învăţământul Preuniversitar. Începând de la hotărârea dată de ministrul Hârdău, acum doi ani, până în ziua de astăzi s-au făcut numai nereguli în această teză unică. Legea nr. 85 prevede că admiterea în liceu se face în urma unui examen unic la sfârşit de ciclu, nu prin teza unică. Cei de clasa a VIII-a care dau această teză unică anulează examenul unic. Sper că această problemă va fi rezolvată, să ştim şi noi ce aplicăm: un ordin de ministru sau o lege a învăţământului“, a declarat profesorul Florin Smeureanu, inspectorul general adjunct al ISJ Vâlcea. Tezele vor fi evaluate în centre special desemnate, iar fiecare lucrare va fi evaluată de doi profesori, alţii decât cei din unităţile de învăţământ de la care provin tezele.

Evaluarea lucrărilor va dura maximum trei zile pe baza unui punctaj pe scara 1-100, acordându-se 90 de puncte pentru răspunsurile corecte şi complete şi 10 puncte, din oficiu, cu respectarea strictă a baremului unic de evaluare şi notare. Următoarea teză va avea loc marţi, 11 decembrie 2007, la Istorie sau Geografie, însă numai pentru elevii din clasa a VIII-a.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS