11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDezbatere privind nivelul taxelor în Slatina

Dezbatere privind nivelul taxelor în Slatina

Destul de puţini slătineni interesaţi de dezbaterea privind nivelul taxelor şi impozitelor locale au fost prezenţi, ieri, la Casa Căsătoriilor. Motiv pentru care nici discuţiile nu au durat mai mult de o oră.

OLT. Primii care au avut ceva de spus au fost patronii de hoteluri. „Slatina nu este zonă turistică, aşa că nu înţeleg de ce primăria a ales să instituie taxa la limita maximă, adică 5%, dacă în Codul Fiscal plaja este între 0,5 şi 5%. Nu fac acest lucru oraşe cu potenţial turistic, dar se întâmplă la Slatina, când oricum noi avem trei zile pline, iar trei zile, scuzaţi-mi expresia, fluierăm“, a spus Gheorghe Drăguloiu, patronul hotelului Parc, menţionând că hotelierilor li s-a scăzut, pe de o parte, nivelul TVA la 9%, pentru serviciile de cazare, nu şi pentru cele de alimentaţie, dar că sunt obligaţi să plătească taxe locale la nivel maxim. „Noi nu facem focul în sobă doar când avem clienţi, noi avem aceleaşi cheltuieli tot timpul“, l-au susţinut şi colegii din branşă, care au propus o taxă de 2,5% din încasările pentru cazare. Ulterior, preşedintele organizaţiei pentru IMM-uri, dar şi consilierul local Emil Marinescu au venit cu o nouă propunere, de 3%.

Răspunsul celor din executiv, prezenţi la dezbateri, adică directorul Direcţiei Economice, Gheorghe Bodescu, şi administratorul public Minel Prina, a fost că observaţiile vor fi transmise consilierilor locali, care sunt cei în măsură să hotărască pentru ce acordă votul.

 

„Tinerilor ar trebui să le dăm ceva cadouri“

 

Deşi reprezentanţii agenţilor economici şi ai asociaţiilor patronale au constituit grosul adunării, cei doi cetăţeni pensionari prezenţi au venit cu lecţia foarte bine învăţată. „Nu e adevărat că menţineţi aceleaşi valori la impozite! Aţi mărit nivelul acestora cu 20% anul trecut, iar acum le menţineţi, când nu era cazul să le majoraţi în 2006“, şi-a început profesorul Ion Ceauşu, fost consilier local, expunerea. După care a trecut la impozitul pe clădiri, perceput în funcţie de zonă: „Dacă unde sunt case, şi sunt destule vile, ştiţi prea bine, consideraţi că le lipseşte un element de utilitate, canalizarea, nu faceţi acelaşi lucru cu proprietarii de apartamente din oraş care nu mai au de ani buni căldură în sistem centralizat şi nici centrală proprie. Deşi le lipseşte acest element de utilitate, sunt în zona A“. Bodescu a răspuns că specialiştii au stabilit că atâta vreme cât blocurile au fost proiectate pentru încălzire centralizată nu se pot considera altfel decât beneficiind de căldură.

De la căldură s-a trecut la taxa de 50 de lei pe care trebuie s-o plătească tinerii dacă vor ca unirea lor în faţa ofiţerului de stare civilă să se producă în zilele de sâmbătă sau duminică. „Tinerilor ar trebui să le dăm ceva cadouri, nu să le instituim taxă dacă se căsătoresc sâmbăta şi duminica“, a opinat Ceauşu.

„Este în interesul lor, până la urmă“, a replicat Bodescu, pentru că din banii colectaţi se vor achiziţiona… pahare pentru şampania care se serveşte după oficiarea căsătoriei.

Şi pentru că tot erau la taxe, cetăţenii au mai întrebat de ce e nevoie de una măricică pentru eliberarea unui document fiscal în regim de urgenţă şi de ce trebuie să se aştepte, în caz contrar, câteva zile, dacă serviciile sunt dotate informatic.

 

„Nu pot să încalc Codul Fiscal“

 

Simona Cataragă, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, a ridicat problema impozitului pe clădire pe care trebuie să-l plătească pentru cei aproximativ 6.700 de metri pătraţi. „Nu pot să plătesc 400 de milioane pe an impozit şi să mai fac şi investiţii. Eu am un răspuns de la Ministerul Finanţelor, prin care mi se spune că sunt instituţie de utilitate publică şi că trebuie să plătesc impozit doar pentru spaţiile pe care le am închiriate, adică 30% din suprafaţa totală. Cum alte case de cultură beneficiază de scutire 100%, iar eu nu pot să obţin măcar ce este în lege?“, a întrebat Cataragă. Bodescu a intervenit prompt: „Poate că alţii n-au fiscalişti ca lumea, dar nu pot să încalc Codul Fiscal“. Şi de aici s-a pornit la o dezbatere despre utilitatea publică a CCS, ajungându-se la întrebări de genul: „Câte spectacole aţi organizat?“, „Care este ultimul de teatru?“ etc. Dezbaterea s-a încheiat cu anunţul că, oricum, puterea este la aleşii locali, care vor vota proiectul în forma propusă sau vor face, la rândul lor, amendamente.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS