Acasă Local Mandate pentru romi

Mandate pentru romi

După conflictul de sâmbătă seară din Craiova, când aproape 100 de romi din trei clanuri s-au războit cu săbii, bâte şi cocteiluri Molotov, numai doi scandalagii au ajuns după gratii.

Poliţiştii doljeni au menţionat că, imediat după scandal, au fost reţinute şase persoane. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au cerut Judecătoriei Craiova emiterea unui mandat de arestare preventivă numai pentru unul dintre cei şase romi reţinuţi. „Cele şase persoane reţinute în arestul IPJ Dolj, în noaptea de sâmbătă spre duminică, au fost prezentate procurorului de caz, care, în urma probatoriului administrat, a solicitat arestarea preventivă pe 29 de zile pentru unul din inculpaţi. Faţă de celelalte cinci persoane s-a dispus cercetarea în stare de libertate“, a declarat subcomisar Maria Vasile, purtătoarea de cuvânt a IPJ Dolj.

La cererea procurorilor, judecătorii au emis duminică un mandat de arestare preventivă pe 29 de zile pe numele lui Ciobai Curte, pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri în formă agravată şi distrugere. Pentru ceilalţi cinci s-a dispus cercetarea în stare de libertate. Instanţa a emis alte cinci mandate de arestare preventivă în lipsă pentru 30 de zile pentru alte cinci persoane implicate în scandal care se sustrag cercetărilor. Cei cinci romi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, unul fiind acuzat şi de violare de domiciliu.

Au distrus duba poliţiştilor

Procurorii craioveni au reţinut că Ciobai împreună cu mai mulţi indivizi, înarmaţi cu bâte şi săbii, au pătrus într-o staţie peco din cartierul Romaneşti, unde au provocat distrugeri şi au agresat mai multe persoane care se aflau în unitate, folosind, pe lângă săbii şi bâte, şi cocteiluri Molotov. În toiul scandalului, Curte a distrus două geamuri de la Volkswagenul Transporter al poliţiştilor care veniseră să aplaneze conflictul. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au precizat că se fac cercetări, urmând să se stabilească şi împrejurările în care s-a produs scandalul de la domiciliul familiei Pascu. „După ce vor fi reţinuţi cei cinci participanţi la altercaţie pentru care s-au emis mandate de arestare în lipsă, se vor stabili împrejurările în care s-a produs scandalul de la domiciliul uneia dintre familii“, a explicat procuror Crenguţa Lionte, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Poliţiştii doljeni l-au reţinut ieri, în jurul orei 17.00, pe Sandocan Pascu, de 29 de ani, din Craiova, unul dintre cei cinci pe numele cărora au fost emise mandate de arestare în lipsă. Acesta a fost dus în arestul IPJ Dolj, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version