3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLiberalii l-au dat afară pe Savu

Liberalii l-au dat afară pe Savu

OLT. Gabriel Savu, inspectorul şcolar general-adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, a primit, pe 23 noiembrie, decizia de încetare a contractului începând cu data de… 22 noiembrie, respingându-i-se, astfel, contestaţia formulată în urma acordării calificativului „Nesatisfăcător“. Calificativul l-a primit în această toamnă, după un control făcut de ochii lumii, şi în urma refuzului de a demisiona din funcţie, pe motiv de incompatibilitate cu până mai ieri aliaţii de la PNL. „Mi-au transmis că îmi resping contestaţia pentru că nu le-am anexat nu ştiu ce documente. Nu văd ce documente trebuia să le anexez, dacă n-am văzut nota de control. Dar, ce să mai spun?! Că asta e o chestiune pur politică? Tragedia învăţământului din judeţ nu e că plec eu, e că rămâne Drăghici! Să se spele cu el pe cap, să vedem dacă face spumă!“, a spus Savu ieri, pregătindu-şi bagajele.

Adjunctul a ales să-şi ia rămas bun de la subordonaţi vizitându-i în birouri. „Nu vreau să ne întâlnim în sala de şedinţe, după care să i se relateze că unul a plâns, că celuilalt i-a părut rău, şi să aibă de suferit“, a mai spus Savu. Inspectorii au fost şi ei, ieri, dezorientaţi, cu atât mai mult cu cât în instituţie n-a rămas nici picior de şef, inspectorul şcolar general Nicolae Drăghici participând la o întâlnire cu ministrul. Întrebărilor venite de la şcoli, despre o şedinţă cu directorii, în cursul acestei săptămâni, li s-a răspuns simplu: „Nu ştim nimic!“.

Săptămâna viitoare, Gabriel Savu va înainta şi acţiunea în justiţie, având la bază răspunsul la contestaţie şi decizia de încetare a contractului. Până la definitivarea procesului se va întoarce la catedră, în cadrul Colegiului Naţional „A.I.Cuza“ Corabia. Pe postul său a fost între timp detaşat un titular din Caracal, care va rămâne însă până la sfârşitul anului în unitate.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII