14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMicrobuz cu călători, răsturnat

Microbuz cu călători, răsturnat

Un om a ajuns la spital, după ce un microbuz a derapat şi s-a răsturnat într-un şanţ pe drumul ce leagă Valea Jiului de Deva. Incidentul a avut loc ieri-dimineaţă, în zona Merişor, iar conducătorul microbuzului susţine că nu a mai putut controla maşina, care s-a răsturnat în afara părţii carosabile. „Un singur călător a avut de suferit şi a fost internat la spital. Toate maşinile noastre sunt echipate corespunzător, dar drumul a fost plin de zăpadă“, a spus Marga Szabo, administratoarea firmei care efectua transportul. Un echipaj al Poliţiei Rutiere a ajuns la faţa locului şi a demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul. „Nu au fost probleme mari. Maşina a derapat pentru că şoseaua era acoperită de zăpadă. Toţi călătorii au fost îmbarcaţi în altă maşină şi au ajuns la destinaţie“, a spus Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS