8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGheorghe Dumitrescu îşi cere înapoi funcţia de director

Gheorghe Dumitrescu îşi cere înapoi funcţia de director

OLT. Gheorghe Dumitrescu, destituit din funcţia de director al Spitalului Judeţean pe 7 iunie 2006, printr-o decizie a managerului Mihai Niţă, a obţinut ieri un certificat prin care se atestă sentinţa Curţii de Apel Craiova de anulare a respectivei decizii şi repunere a reclamantului în funcţie. Astăzi, sentinţa va fi învestită cu titlu executoriu, Gheorghe Dumitrescu declarând că tot astăzi va fi depusă la Autoritatea de Sănătate Publică şi Spitalul Judeţean de Urgenţă, pentru a fi pusă în aplicare, urmând ca vestea să ajungă şi la Ministerul Sănătăţii Publice. Prin aceeaşi sentinţă s-a mai dispus „plata drepturilor salariale aferente“, calculate din iunie 2006 până la punerea în aplicare a sentinţei. „Dacă nu mă voi înţelege amiabil cu managerul, voi fi nevoit să deschid alt proces pentru cuantum“, a declarat fostul director.

Deoarece destituirea lui Dumitrescu s-a făcut printr-o decizie a managerului, se aşteaptă ca şi punerea în aplicare a sentinţei să fie o procedură cel puţin la fel de simplă. Actualul manager al Spitalului Judeţean, devenit între timp şi „de Urgenţă“, a părut mai întâi surprins că destituirea tizului său s-a produs urmare a unei decizii a managerului, după care a încercat să pară foarte liniştit. „Eu am o decizie a ministrului, nu a ASP, aşa că nu ştiu ce legătură am cu acest subiect. O să mă consult şi eu cu juriştii ministerului, cu juriştii din spital, nu pot să spun acum mai mult“, a declarat actualul manager, Florian Dumitrescu.

Directorul Autorităţii de Sănătate Publică, dr. Dana Conea, a declarat, la rândul său, că s-a săturat de toată povestea cu spitalul. „Sunt în concediu, aşa că nu mă priveşte, nu voi fi implicată“, a mai spus Conea.

Gheorghe Dumitrescu a câştigat procesul cu Spitalul Judeţean, Autoritatea de Sănătate Publică şi Ministerul Sănătăţii Publice invocând faptul că ordinul în baza căruia au fost numiţi manageri în mai toate spitalele din ţară este ilegal, pentru că a avut la bază prevederile unei legi care încă nu intrase în vigoare (Legea nr. 95/2006). Managerii numiţi în baza respectivului ordin, aşa cum a fost şi cazul lui Mihai Niţă, au emis, la rândul lor, decizii de destituire a directorilor de la acea dată, foarte multe dintre ele atacate în instanţă şi, ca şi cea menţionată, anulate.

Managerul Mihai Niţă, destituit la sfârşitul lunii septembrie, se află în proces cu ministrul, iar alt fost director, dr. Gheorghe Ciobanu, a câştigat şi el în 2006 un proces având ca obiect repunerea în drepturi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS