11.4 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAzilurile sunt supraaglomerate

Azilurile sunt supraaglomerate

Zeci de vârstnici din judeţul Vâlcea care nu au pe nimeni să îi îngrijească se află pe lista de aşteptare a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), pentru a fi primiţi la azil. Toate centrele de asistenţă socială sunt supraaglomerate, în prezent, peste 100 de persoane fiind internate peste capacitate.

Pentru a rezolva problema bătrânilor care nu au nici un sprijin, conducerea DGASPC Vâlcea a găsit finanţare pe fonduri PHARE şi a înfiinţat anul acesta servicii de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice. Grupul – ţintă care beneficiază de acest proiect e reprezentat de persoanele de peste 60 de ani, care nu au familie sau nu se află în întreţinerea unei persoane şi care nu se poate gospodări singură. Costul proiectului e de 127.986 de euro, sumă din care 69.192 de euro reprezintă fonduri PHARE, iar 58.794 de euro, fonduri de la Consiliul Judeţean Vâlcea. „Prin intermediul acestui proiect vrem să scădem numărul de intrări în sistemul rezidenţial şi să îmbunătăţim calitatea vieţii vârstnicilor. Am înfiinţat acest serviciu pentru că nu mai avem locuri în centrele de asistenţă socială. Toate sunt supraaglomerate şi avem peste 100 de vârstnici internaţi peste capacitate. Pe lângă aceştia, avem aproximativ 30 de persoane vârstnice care sunt pe lista de aşteptare pentru a intra în centre, dar nu avem locuri. Primarii trebuie să se implice în acest program şi să angajeze asistenţi personali care să aibă grijă la domiciliu de aceste persoane pentru că nu mai sunt locuri în centre“, a declarat Nicolae Badea, directorul DGASPC Vâlcea.

Cinci localităţi, interesate de program

 

Grupul-ţintă vizat de acest proiectul este alcătuit din 150 de persoane vârstnice. Programul e în derulare de câteva luni şi, în prezent, doar cinci localităţi au angajat asistenţi sociali pentru îngrijirea bătrânilor. „Avem 15 persoane angajate care au grijă de 75 de vârstnici la domiciliu, din localităţile Prundeni, Berbeşti, Călimăneşti, Brezoi şi Drăgăşani. Fiecare angajat are grijă de cinci persoane şi primeşte salariul minim pe economie. E de dorit ca toate primăriile din Vâlcea să aibă acest tip de serviciu pentru ca în grija statului să ajungă cât mai puţini bătrâni. Consider că primarii trebuie să se implice în acest program, astfel încât să angajeze oameni, ca să nu ne mai trimită nouă toţi vârstnicii în centre. Conform programului, DGASPC va plăti timp de 14 luni salariile îngrijitorilor de bătrâni, după care aceştia trebuie plătiţi de primării“, a spus Badea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS