15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCăruţaş rănit grav de o maşină

Căruţaş rănit grav de o maşină

Înainte de accident, victima mai fusese implicată într-un eveniment rutier

OLT.  Un bărbat din comuna Strejeşti a ajuns în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Craiova, după ce a fost lovit de o maşină. Accidentul a avut loc duminică seară, în comuna Strejeşti. Cu puţin timp înainte de accident, Ilie Stoica, de 71 de ani, mai fusese implicat într-un eveniment rutier, o maşină acroşând căruţa plină cu varză în care se afla. Atunci, din fericire, căruţaşul a scăpat fără nici o rană. Dar s-a supărat foc în momentul în care a văzut că o parte din varză a fost distrusă.
La scurt timp după acest incident, altă maşină l-a lovit în plin. Poliţiştii spun că martorii au declarat că bărbatul, care era în stare avansată de ebrietate, s-a dezechilibrat şi a căzut în faţa autoturismului marca Renault Clio, cu numărul de înmatriculare OT-89-FUN, condus regulamentar de Marin V., de 41 de ani, din Drăgăneşti-Olt.
În urma impactului, victima a suferit răni grave, fiind transportată în comă de gradul II la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Din cauza stării grave în care se afla, medicii de la Urgenţă au decis ca pacientul să fie transferat la Craiova, pentru noi investigaţii şi tratament de specialitate.
Bătrânul este din Cârlogani şi venise la Strejeşti pentru a cumpăra varză. Oamenii legii au precizat că, în momentul producerii accidentului, şoferul Renaultului purta centura de siguranţă şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS