5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Blocul faliment

Clienţii plătesc 2,5 miliarde pe apartament, fără TVA, însă primesc la data-limită o locuinţă fără ferestre, apă, gaze şi finisaje interioare.

A plătit 2,5 miliarde de lei vechi fără TVA pe un apartament fără ferestre, finisaje interioare, lumină, gaze şi apă, crezând că pentru această sumă va primi un apartament nou, la cheie, de circa 100 mp, într-o zonă bună a oraşului. În mai 2007, atunci când a contractat apartamentul, craioveanul Constantin Deaconeci nu bănuia ce i se va întâmpla. Pe 9 mai 2007, firma MEDESIGN SRL, la care este patron Deaconeci, a încheiat un contract de antrepriză cu SC CONSTRUCŢII MONTAJ 1 SA, pentru construirea unui apartament cu trei camere în zona str. Spaniei. În acel moment, blocul era ridicat, mai lipseau doar finisajele interioare şi introducerea utilităţilor. Societatea de construcţii realizează în zonă un bloc cu 12 apartamente, din fonduri proprii. „Termenul de finalizare a lucrărilor era 31 octombrie. Or, lucrările nu sunt nici acum gata. Spuneau că au timp toată vara, termină repede. Eu mi-am vândut apartamentul în care locuiam şi sunt presat să mă mut, dar în acest apartament nu pot locui. Nu am căldură, gaze, lumină, apă nici ferestre“, a declarat Constantin Deaconeci.

 

Constructorii se scuză

 

Deaconeci şi-a achiziţionat singur materiale şi a continuat lucrările pe cont propriu, cu o firmă particulară, intenţionând să scadă cheltuielile din preţul apartamentului. Acum a apărut altă problemă: ploile din ultima vreme inundă balcoanele apartamentelor de la ultimul etaj, care nu au acoperiş şi nici scurgere. Apa strânsă aici se infiltrează la etajele inferioare, deteriorând lucrările de finisaj efectuate. „Acum eu ce fac, cum îmi recuperez pagubele“, se întreabă Deaconeci. De partea cealaltă, reprezentanţii CM 1 susţin că întârzierile au fost cauzate de schimbarea soluţiilor interioare de către locatari, dar şi de întârzierea cu care se mişcă furnizorii de utilităţi. „Noi am investit din surse proprii circa 20 de miliarde de lei vechi, apoi am decis să scoatem apartamentele pe piaţă pentru a mai face rost de finanţare. Nu avem potenţa financiară să susţinem singuri o asemenea lucrare. În cazul Deaconeci au fost patru adrese prin care solicita schimbarea soluţiilor interioare. Ulterior, şi-a ales o altă firmă pentru lucrările interioare. Costul lucrărilor îi va fi scăzut din preţul apartamentului“, a declarat Marin Dârmon, directorul tehnic al CM 1 Craiova. Referitor la gaze şi curent, Dârmon a precizat că a achitat încă din vară costul lucrărilor, dar că firmele autorizate care lucrează cu Distrigaz Sud şi CEZ sunt angrenate în alte lucrări şi nu au putut realiza până acum racordul la utilităţi. În blocul cu pricina şi-au contractat apartamente şi reprezentanţi ai patronatului. Unul dintre ei este Mugurel Staicu – fratele preşedintelui SIF Oltenia, Dinel Staicu, dar şi Teodor Buzatu – membru în CA la SIF Oltenia.

SIF Oltenia deţine 96,56% din capitalul social al CM 1. Cu toate acestea, Teodor Buzatu spune că va apela la penalităţi: „Au avut termen de finalizare şi nu s-au ţinut de contract. Eu mi-am plătit banii. Dacă nu-i plăteam, aveam penalităţi. Aşa vor avea ei. Oricum, apartamentul mi se pare cam scump“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII