Acasă Local Gorj Scurte ştiri

Scurte ştiri

Jaf la agenţia de pariuri
O agenţie de pariuri sportive din Valea Jiului a fost jefuită de mai multe persoane care au reuşit să fugă cu două telefoane şi cu 8.300 de lei. Poliţiştii au fost sesizaţi despre comiterea jafului prin Centrul Operaţional şi Apeluri de Urgenţă 112 şi încearcă să-i identifice pe atacatori.
„În jurul orei 21.50, Poliţia Lupeni a fost sesizată că persoane necunoscute au pătruns într-o agenţie de pariuri sportive, au ameninţat casieriţa şi au sustras două telefoane mobile, iar din fişetul agenţiei au luat suma de 8.300 de lei“, a declarat subinspector Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al IJP Hunedoara.
Potrivit anchetatorilor, există un cerc de suspecţi care sunt cercetaţi.
Diana MITRACHE

Un singur mijloc de transport la cinci unităţi şcolare
GORJ. Elevii din comuna gorjeană Scoarţa se trezesc dis-de-dimineaţă pentru a ajunge la timp la şcoală. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că în această comună există un singur mijloc de transport al elevilor. În Scoarţa sunt cinci unităţi şcolare, iar maşina care îi transportă pe elevi începe cursele la ora 6.30. „Elevii au mare nevoie de încă un mijloc de transport care să-i ducă şi să-i aducă de la şcoală. Pentru că este doar un singur microbuz, face câte trei drumuri în fiecare dimineaţă. Are doar 16 locuri şi nu duce mai mult decât este capacitatea autovehiculului“, a spus Mioara Andronie, primarul comunei Scoarţa. Aceasta a precizat că a fost anunţată că va mai primi un microbuz şcolar şi speră ca acesta să ajungă cât mai repede.
Mihaela FLOROIU

Incendiu în port
MEHEDINŢI. O macara de mare tonaj de pe platforma de mărfuri a portului comercial din Orşova s-a aprins ieri dimineaţă din cauza unui scurtcircuit la tabloul de înaltă tensiune. Doi macaragii au scăpat în ultima clipă din flăcări, colegii lor salvându-le viaţa cu ajutorul instinctoarelor.
Cabina utilajului de peste 20 de tone a ars. Incendiul s-a manifestat la 15 metri de sol, iar pompierii au fost nevoiţi să escaladeze pe scări auxiliare.
La tabloul de înaltă tensiune a avut loc şi o explozie, activitatea portului fiind paralizată aproape două ore.
Inspectorii teritoriali de muncă verifică modul de lucru al macaragiilor. Pagubele încă nu au fost evaluate.
Alin GHICIULESCU

Exit mobile version