Acasă Local Maximum 60 km/h în localitate

Maximum 60 km/h în localitate

Comisia juridică a Senatului a aprobat ieri un amendament la ordonanţa privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit căruia limita maximă de viteză în localitate să fie de 60 km/h. De fapt, senatorul PNL Norica Nicolai a propus Comisiei juridice şi executivului creşterea limitei legale de viteză în localitate la 70 km/h, însă senatorii-jurişti au căzut de acord asupra majorării la numai 60 km/h, de la 50, cât este în prezent.

Unul dintre punctele importante rămase în litigiu este cel care prevede reexaminarea şoferilor ale căror permise au fost suspendate. Poliţia şi guvernul susţin în continuare că reexaminarea este binevenită, întrucât multe abateri s-ar săvârşi pe fondul necunoaşterii legislaţiei. De cealaltă parte sunt reprezentanţii PC şi PRM, care insistă să fie eliminat examenul pentru recăpătarea permisului.

Exit mobile version