10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalSindicatele cer limitarea externalizărilor

Sindicatele cer limitarea externalizărilor

Federaţia SANITAS a cerut Ministerului Sănătăţii Publice măsuri pentru limitarea externalizărilor şi privatizărilor din spitale. Solicitarea respectivă face parte dintr-un „pachet“ de revendicări pe care sindicaliştii le-au înaintat ministerului pentru a fi puse în practică începând din această toamnă. Printre revendicări se află limitarea externalizărilor şi privatizărilor din spitale, rectificarea bugetului asigurărilor de sănătate pe 2007 astfel încât să fie asigurate cheltuielile materiale şi de personal (inclusiv prima de stabilitate) şi majorarea de anul viitor a bugetului alocat sănătăţii. Tot de anul viitor, sindicaliştii vor majorarea cu 30% a salariilor, acordarea unei prime de vacanţă indiferent de realizări şi servicii medicale gratuite pentru membrii de familie ai salariaţilor din sistemul sanitar. Federaţia a ameninţat cu declanşarea unor ample acţiuni de protest în cazul în care revendicările ei nu vor fi soluţionate.

 

Obiective de externalizat

 

Solicitările sindicaliştilor vin după mai multe scandaluri care au avut loc în ultima perioadă în mai multe spitale din ţară, ca urmare a unor externalizări contestate. În judeţul Dolj, de exemplu, după protestele spontane şi contestaţiile care au însoţit externalizările hranei bolnavilor şi curăţeniei, sindicatele de la Spitalul de Urgenţă Craiova s-au opus cu îndârjire externalizării serviciului de radiologie şi imagistică medicală, dar şi a laboratorului de analize medicale, pe considerentul că respectivele servicii ar putea să aducă profituri semnificative spitalului. Fără acordul sindicatelor, legea nu permite externalizarea. Cu toate acestea, conducerea Spitalului de Urgenţă nu a renunţat de tot la idee. Săptămâna trecută, managerul Cristina Calangiu a anunţat că nu mai vrea să privatizeze toată radiologia, ci doar RMN-ul şi Computerul Tomograf (CT). „Sunt două servicii care înregistrează pierderi. În ambulatoriu, de exemplu, s-au făcut în medie două investigaţii pe zi. Cu banii obţinuţi din aceste investigaţii nu pot să plătesc angajaţii. Ca să nu mai vorbesc de lungile perioade în care aparatele sunt defecte. Eu nu reuşesc să înţeleg cum pot nişte aparate care sunt folosite atât de puţin să se strice atât de repede“, a spus Cristina Calangiu. Angajaţii spitalului susţin însă că aparatele performante lucrează aproape nonstop pentru bolnavii internaţi, iar efectuarea investigaţiilor RMN în ambulatoriu este condiţionată de existenţa substanţei de contrast. Pentru a externaliza Tomograful şi RMN-ul, Cristina Calangiu a cerut din nou acordul sindicatelor. Reprezentanţii SANITAS urmează să dea un răspuns săptămâna aceasta, în cadrul unei şedinţe la care vor participa toţi liderii de sindicat din toate clinicile spitalului. „Ne vom consulta cu toată lumea înainte de a lua o hotărâre. Dacă angajaţii nu vor dori să se facă externalizarea, atunci nu vom da conducerii acordul nostru“, a spus Ion Cotojman, liderul SANITAS de la Spitalul de Urgenţă Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII