Acasă Local Când iubitul îţi este coleg

Când iubitul îţi este coleg

Îl iubeşti, te iubeşte şi vă place să fiţi împreună cea mai mare parte din timp – acasă, cu prietenii, în vacanţe… Dar dacă ajungeţi să împărţiţi şi spaţiul de la serviciu?

Adesea ne plângem de cât de greu este să păstrăm un echilibru între viaţa personală şi cea profesională. Concepem fel şi fel de strategii, norme şi proceduri prin care să ne creştem eficienţa, să eliminăm subiectivitatea şi să promovăm profesionalismul. Şi totuşi, chiar atunci când credem că am ajuns la un anumit nivel de stabilitate şi am reuşit să separăm suficient de mult cele două planuri – personal şi profesional -, viaţa ne supune unor noi provocări. Una dintre ele poate fi aceea în care tu şi partenerul tău lucraţi în aceeaşi companie. Există mai multe situaţii posibile, pe care vă propun să le explorăm împreună.

 

Munca trebuie separată de viaţa personală

 

Cum să fac astfel încât să nu ratez posibila „dragoste a vieţii mele“, fără să îmi periclitez evoluţia profesională într-un post care îmi oferă atâtea posibilităţi de dezvoltare a carierei?

Cei doi parteneri se lasă atraşi în vârtejul dragostei, savurând aceste minunate momente care, de regulă, însoţesc etapa de început a relaţiei de cuplu, însă, mai devreme sau mai târziu, sunt încolţiţi de tot felul de gânduri şi întrebări care nu le dau pace: „Oare cum ar fi mai bine – să ne ascundem relaţia sau să o anunţăm cât se poate de sincer şi de deschis în faţa colegilor? Oare ce se va întâmpla mai departe? Cum se va reflecta relaţia noastră în performanţele muncii fiecăruia dintre noi? Ce se va întâmpla dacă vor exista certuri şi tensiuni între noi? Cum le vom gestiona la serviciu? Ne vor afecta oare eficienţa? Dar ce efect vor avea presiunile muncii noastre asupra relaţiei pe care o avem? Chiar dacă suntem optimişti şi gândim pozitiv, se ridică şi întrebarea: „Dacă lucrurile nu merg bine între noi şi ajungem la o despărţire? Cum voi putea veni la serviciu şi cum voi mai putea lucra cu el/ea? Cum voi reacţiona dacă el/ ea va avea un nou partener (poate tot de la serviciu?)“

Dacă ţi se întâmplă să trăieşti această situaţie, este bine să laşi lucrurile să decurgă cât mai natural cu putinţă, fără a încerca să anticipezi toate posibilele complicaţii sau efecte ale relaţiei. De asemenea, încearcă, pe cât posibil, să separi munca de viaţa personală. Când eşti la serviciu, partenerul îţi este coleg – deci, tratează-l ca atare. Concentrează-te, ca să-ţi faci cât mai bine munca. Aşa îl vei responsabiliza şi pe el. După ce ieşiţi din birou, uită ce s-a întâmplat peste zi la serviciu şi savurează momentele pe care le poţi petrece împreună cu partenerul tău. Descoperă-l aşa cum este, „explorează-l“, descoperă-te cum eşti în relaţie cu el. De asemenea, încurajează-l şi pe el să facă la fel.

 

M-am îndrăgostit de şeful meu

 

Relaţia cu şeful este o situaţie cu adevărat foarte delicată, ce ar putea fi comparată cu mersul pe un teren minat. Va fi mai greu pentru cei doi să gestioneze relaţiile cu ceilalţi colegi, deoarece se va pune mereu întrebarea dacă nu cumva partenerul de pe poziţia ierarhică inferioară este favorizat şi protejat pe cu totul alte criterii decât cele profesionale. Asupra acestuia va exista o presiune suplimentară de a fi performant în muncă. Este o situaţie complicată, dar care poate fi ţinută sub control dacă partenerii sunt persoane mature, cunosc foarte bine situaţia, posibilele riscuri, se implică sincer, deschis şi îşi asumă responsabilitatea deciziilor lor. Este foarte important ca partenerii să se implice cu aceeaşi seriozitate în activitatea profesională. Cel mai important pentru ca relaţia să se menţina este ca ei să nu aducă şi acasă „ierarhia“ de la serviciu; de asemenea, nici relaţia de acasă nu trebuie adusă în cadrul formal al biroului.

www.avantaje.ro

Exit mobile version