24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljMii de cazuri de diabet în Dolj

Mii de cazuri de diabet în Dolj

Peste 1.000 de cazuri de diabet au fost depistate până acum în judeţul Dolj în cadrul Programului Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei. Potrivit Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Dolj, situaţia este destul de serioasă, depăşind toate previziunile. „Practic, fiecare medic de familie a identificat în medie două-trei persoane cu diabet. În ritmul acesta se va ajunge ca până la sfârşitul programului să fie depistate 7.000 – 8.000 de cazuri noi de diabet“, a declarat dr. Ştefan Popescu, directorul executiv adjunct pe probleme de managementul asistenţei medicale în cadrul ASP Dolj.

Toate persoanele depistate cu diabet au fost luate în evidenţă de medicii de familie şi vor fi trecute pe tratament. Conducerea ASP susţine că diabetul este o boală de nutriţie care apare ca urmare a alimentaţiei dezechilibrate şi a stresului. Diabetul nu este singura boală de nutriţie de care suferă doljenii. Medicii de familie au descoperit şi foarte multe cazuri de anemie şi dislipidemii.

Reprezentanţii Unităţii de implementare a Programului Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei în judeţul Dolj vor avea o întâlnire pe 25 septembrie în care vor analiza datele obţinute în primele două luni de desfăşurare a programului. Toate aceste date, din Dolj, dar şi din celelalte judeţe, vor fi trimise apoi la Institutul de Sănătate Publică din Bucureşti, care va întocmi în cele din urmă o „hartă“ a stării de sănătate a românilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU